O tragedie s-a produs în localitatea Șendreni, județul Galați, unde un șofer și-a pierdut viața după ce i s-a făcut rău în timp ce conducea. Primele informații indicau că bărbatul a suferit un infarct urmat de un stop cardio-respirator, iar ulterior au apărut noi detalii care ar putea explica șocul ce i-a fost fatal.
Update: Șocul provocat de accidentul fiicei sale i-ar fi declanșat infarctul
Potrivit informațiilor apărute ulterior, bărbatul ar fi aflat că fiica sa fusese implicată într-un accident rutier. Deși evenimentul în care fusese implicată tânăra a fost unul minor, vestea l-ar fi afectat profund.
Conform publicației Fii Informat România, bărbatul avea un stent cardiac, iar șocul emoțional i-ar fi declanșat un infarct. Informația nu a fost confirmată oficial de autorități, iar împrejurările exacte ale decesului urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.
Șoferul a intrat în stop cardio-respirator la volan
Din primele date, autoturismul se deplasa spre municipiul Galați în momentul în care conducătorului auto i s-a făcut rău.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje SMURD și polițiștii rutieri, care au încercat să salveze viața victimei. Medicii au efectuat manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, iar bărbatul a fost declarat decedat.
În urma incidentului, traficul în zonă a fost îngreunat, circulația fiind dirijată de polițiști până la finalizarea cercetărilor.
Polițiștii continuă ancheta
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Rezultatele investigațiilor medico-legale vor confirma cauza exactă a decesului și vor clarifica dacă infarctul a fost determinat exclusiv de problemele medicale preexistente sau dacă șocul emoțional a avut un rol decisiv.
Accident în lanț și în Eforie Sud
Tot în cursul zilei, un alt eveniment rutier s-a produs în Eforie Sud, unde cinci autoturisme – patru aflate în trafic și unul parcat – au fost implicate într-o coliziune în lanț.
În urma impactului, patru persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Printre victime se află și o fetiță de șase ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral și leziuni la nivelul mâinilor.
Alte două femei au suferit traumatisme abdominale, una dintre ele prezentând și leziuni la un braț. Din fericire, toate victimele erau conștiente în momentul preluării de către echipajele medicale.
Polițiștii din Constanța au testat șoferii implicați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au arătat că niciunul nu consumase alcool. În acest caz a fost deschis un dosar penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor exacte ale accidentului.


