Deși de aproape două decenii are câine, autorul recunoaște că trăiește cu o frică greu de explicat față de patrupede. Nu atacul propriu-zis îl sperie, ci momentul acela tensionat, clipa declanșării. Spaima e atât de adâncă, încât îl face să cunoască fiecare poartă, fiecare gard din cartier și să știe exact unde se ascund câinii care ar putea izbucni în lătrături.
Harta fricii
Plimbările se transformă în adevărate misiuni strategice. Străzile sunt traversate în zig-zag, porțile suspecte sunt ocolite, iar întâlnirile cu alți câini sunt gestionate prin delegarea responsabilității către prieteni sau cunoscuți. În timp ce propriul patruped, un șorecar prietenos și curios, s-ar juca și cu o cobră, stăpânul său preferă să stea cu spatele și să aștepte finalul confruntării potențiale.
Satana de la curte
Primul coșmar canin din cartier e un câine tăcut și parșiv. Nu scoate un sunet până când trecătorul nu ajunge fix în dreptul curții lui. Atunci izbucnește un salt sonor care face să sară în aer și inima stăpânului, și trecătorii, și liniștea sectorului. Un câine ce pare dingo, dar mai mic, care își joacă rolul de paznic înfricoșător cu o plăcere diabolică.
Satana de pe Virgil Madgearu
Al doilea personaj canin, poate și mai înspăimântător, trăiește la bloc. Are botniță, dar una care amintește straniu de masca lui Hannibal Lecter din Tăcerea mieilor. Când vede alți câini, intră într-un spectacol grotesc: se înfoaie, mârâie și latră de parcă își înghite propria limbă. Ochii îi rămân ficși pe victimă, ca și cum ar savura spaima celor din jur.
Scuze și explicații
Stăpâna lui, o doamnă în vârstă, încearcă să-i găsească scuze: „E doar mai nebunatic, altfel e foarte cuminte.” Dar lumea nu se lasă păcălită: toți stăpânii de câini mai mici traversează strada imediat ce îl zăresc. Între timp, câinele naratorului, prietenos din fire, e încântat de fiecare interacțiune.
Herăstrăul și obiceiurile de zi cu zi
În rest, tabloul canin din Herăstrău rămâne familiar: unii stăpâni uită să strângă după câinii lor, alții îi lasă liberi deși cântăresc peste 30 de kilograme și se încred în replica „Nu vă face nimic”. De fiecare dată, inevitabil, câinele „cuminte” face o criză, iar explicația e mereu aceeași: „N-a mai făcut niciodată așa.”
O lume mai sigură
Articolul nu cere imposibilul: doar ca oamenii să înțeleagă frica altora și să-și țină câinii aproape. O lume în care respectul reciproc ar elimina panica și traversările bruște de stradă.
Doamne ajută și Doamne ferește, până când frica se risipește.
