Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 24 septembrie 2025!
Pe 24 septembrie 2025, Calendarul ortodox îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Areta și cei împreună cu dânsul.
Sfântul Mare Mucenic Areta a fost eparhul cetății Nagran din sudul Arabiei, în vremea împăratului Iustin, în secolul al V-lea. Deși era înaintat în vârstă, atât de mult încât cu greu mai putea umbla, Sfântul Areta a rămas un stâlp al credinței pentru locuitorii cetății. Prin cuvintele sale pline de putere duhovnicească, i-a întărit pe creștinii din Nagran să rămână statornici în Hristos chiar și în fața prigoanelor.
În anul 523, un păgân numit Dunan a pornit război împotriva cetății. Prin lingușiri și promisiuni mincinoase, acesta a reușit să pătrundă în Nagran, unde a început o prigoană cumplită împotriva creștinilor.
Soldații lui Dunan au jefuit orașul și, cu cruzime, au profanat moaștele Sfântului Episcop Pavel, aruncându-le în foc. Mai apoi, au urmat momente de groază: preoții, clericii, monahii și monahiile au fost arși de vii, iar împreună cu ei au suferit martiriul mii de bărbați, femei și copii.
Sfântul Areta, împreună cu peste patru mii de creștini, a primit cununa muceniciei, lăsând Bisericii un exemplu de credință neclintită și de jertfă pentru Hristos.
