Românii care au credite la bancă se pregătesc pentru o nouă lovitură în buget. După scumpirile la energie și creșterea TVA, vine rândul ratelor să crească.
Începând cu 1 octombrie, indicele IRCC, în funcție de care se calculează creditele în lei cu dobândă variabilă, va trece pentru prima dată în istorie de 6%, ceea ce înseamnă mai mulți bani de plătit lună de lună.
Cât vor plăti românii în plus
IRCC (Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor) se află acum la 5,55%, dar în câteva zile va depăși pragul de 6%, cel mai ridicat nivel de la introducerea lui în 2019.
Consecința directă este creșterea ratelor bancare cu aproximativ 5% pentru cei care au împrumuturi în lei cu dobândă variabilă.Un exemplu concret arată cât de mare este impactul: pentru un credit de 300.000 de lei, echivalentul a 60.000 de euro, contractat pe o perioadă de 30 de ani, rata lunară este în prezent de circa 2.200 de lei. După 1 octombrie, aceeași rată va urca la aproximativ 2.300 de lei. Practic, o familie va plăti în plus peste 100 de lei pe lună, adică mai mult de 1.200 de lei pe an.
De ce cresc ratele și ce opțiuni există
Creșterea IRCC nu este întâmplătoare, ci vine pe fondul unei crize fiscale fără precedent. Statul român s-a împrumutat masiv în ultimele luni, iar BNR a fost nevoită să reducă lichiditatea din piață pentru a susține leul. Rezultatul: banii s-au scumpit, iar băncile transferă acest cost către clienți.
Pentru cei sufocați de datorii, există totuși soluții.
Unele bănci au lansat oferte de refinanțare cu dobândă fixă, care pornesc chiar de la 4,7%. O astfel de mutare poate aduce stabilitate pe termen lung și protecție împotriva altor creșteri ale IRCC. Totuși, refinanțarea presupune costuri suplimentare și trebuie analizată atentMajorarea ratelor vine într-un moment dificil, în care familiile se confruntă deja cu facturi mai mari la energie, TVA crescut și prețuri ridicate la alimente. Pentru mulți români, cei 100 de lei în plus la rata lunară pot face diferența dintre un buget echilibrat și unul dezechilibrat.
Economiștii avertizează că valul de scumpiri nu se va opri aici. 2025 este deja catalogat drept „anul presiunilor” pentru debitori, iar lipsa unei creșteri consistente a veniturilor va face ca tot mai mulți români să caute soluții de supraviețuire financiară: refinanțare, amânări la plată sau reducerea cheltuielilor
