Tragedie la Cahul: Carolina, o tânără studentă la Medicină, a fost găsită moartă într-o pădure, după ce dispăruse pe drumul dintre facultate și cămin.
Cum au acționat autoritățile
Dispariția a fost raportată imediat, iar polițiștii, voluntarii și colegii de facultate s-au mobilizat pentru căutări. După o noapte întreagă de verificări, trupul tinerei a fost găsit spânzurat, duminică, 28 septembrie, într-o zonă împădurită aflată în apropierea căminului unde era cazată.
Conform presei locale, cearșaful folosit ar fi fost luat din camera de cămin.
Concluziile preliminare ale anchetei
Examinarea efectuată de medicul legist a arătat urme caracteristice strangulării, însă nu și alte leziuni majore. Lângă corpul Carolinei a fost găsită geanta cu lucrurile personale. Poliția a deschis un dosar penal și continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele exacte ale morții.
Inspectoratul General al Poliției a transmis:
„Preliminar, în urma examinării efectuate de către medicul legist, pe corpul victimei au fost constatate doar leziuni caracteristice strangulării. Totodată, asupra acesteia a fost găsită geanta cu lucrurile personale.”
Mesajul transmis de Colegiul de Medicină
Vestea a cutremurat întreaga comunitate. Colegiul de Medicină Cahul a anunțat oficial decesul și a transmis condoleanțe:
„Cu adâncă durere în suflet, comunitatea I.P. Colegiul de Medicină Cahul anunță trecerea prematură în neființă a elevei noastre, Volcova Carolina. Pierderea sa lasă un gol imens în inimile colegilor, profesorilor și tuturor celor care au cunoscut-o. Dumnezeu să o odihnească în pace!”
Familia se pregătește acum de înmormântare, iar anchetatorii încearcă să clarifice ultimele clipe din viața tinerei.

