Tu, se pare, nu prea știi cum sunt copiii de azi!
Bună, Găbiță, te-am văzut prin ogradă și am zis să trec să-ți urez bună ziua, spuse Tinca în timp ce se bălăbănea lângă poartă.
Cu Găbița Ivanovna locuiau la capete opuse ale satului. Tinca și bătrânul ei, Victor, stăteau lângă râu, iar Găbița mai aproape de pădure.
Înainte, abia dacă schimbau vreo vorbă erau destui vecini prin preajmă. Dar acum, la toți nepoții vecinilor erau deja mari. Iar vara asta, copiii lui Tinca voiau să le aducă pe nepoții lor, Cătălin și Vlad, pentru o lună întreagă. Spuneau că s-au săturat de oraș.
Anii trecuți, familia fiului lor o ducea mai bine și mergeau mereu în străinătate. Acum lucrurile se schimbaseră, și iată că și-au amintit că părinții lor trăiesc la țară, lângă apă. Nu doar pentru un weekend, ci pentru o lună întreagă.
Doar că, mamă, nu prea se înțeleg între ei, le prevenise fiul lor, Nicu. Cătălin, la treisprezece ani, se crede mare. Iar Vlad nu vrea să-i asculte, așa că se ceartă mereu!
Lasă, n-o să ne descurcăm noi cu nepoții noștri? Aduceți-i, o să-i îndreptăm, răspunsese Tinca cu voioșie. Dar după ce închise telefonul, se gândi copiii de azi nu mai sunt ca pe vremuri. Uneori nici nu știi cum să te adresezi. Ultima dată i-au adus când erau mici. Acum cum o să se poarte? Îi era chiar puțin teamă dacă n-o să poată ține piept?
Bătrânul Victor, soțul ei, era om aspru, nu avea răbdare cu neascuțitul. Și certurile nu le trebuiau.
Așa că Tinca se gândi să ia măsuri și să meargă la Găbița și la ea veneau nepoți de vârsta asta.
Știa din propria experiență că trebuie să-i țină ocupați. Atunci vor fi mai puține probleme, dacă se vor împrieteni.
Intră, Tinca! o zări Găbița. Ce te aduce pe la mine?
Uite, nepoții vin la noi pentru o lună, și la tine parcă ai băieți cam de aceeași vârstă? Hai să-i facem cunoștință, poate se împrietenesc, propuse Tinca.
Tu, se pare, nu prea știi cum sunt copiii de azi! râse Găbița. Nu-ți e teamă să-i iei pentru atâta timp? Ai mei mi-au terminat toți nervii, iar bătrânul a vrut să-i trimită acasă. Dar dacă tot ai venit, adu-i, să-i cunoaștem. Ce să facem, sunt nepoții noștri!
În weekend, veni fiul Nicu cu soția, Ana, și băieții, Cătălin și Vlad.
Se văzu că băieții cresuseră și că erau bucuroși să-i vadă pe bunici. Și lui Tinca i se ușură inima.
Ce-o fi spus Găbița? Poate la ea erau neastâmpărați. Ai ei erau cumsecăde și bine crescuți! Și la școală se descurcau bine, nu avea de ce să-și facă griji.
Mamă, dacă e ceva, sună-mă, o să vorbesc eu cu ei, spuse Nicu plecând, dar Tinca dădu din mână. Lasă, Nicule, am crescut noi copii sau ce?
Seara, Cătălin și Vlad nu se puteau liniști. I-au pus să doarmă în camera alăturată, unde dormise Nicu când era mic.
Dar se vede că schimbarea locului îi agita, că nu puteau adormi. Vorbeau tare, zgomotul îi deranja pe bătrâni, iar Victor Gheorghie, bunicul Victor, era supărat.
Și de ce te-ai băgat, Tinca? Nu le trebuia satul nostru, și acum au venit!
Dar în dimineața următoare, abia-i puteai trezi pe nepoți.
Trecuse deja amiaza, și ei tot dormeau!
Bunico, lasă-ne să mai dormim, mormăi Cătălin.
Iar Vlad dormea așa de
