O fetiță mică i-a cerut ajutor unui motociclist să-și hrănească fratele flămând
Fetița desculță s-a apropiat de motocicleta mea la miezul nopții, ținând în mână o pungă de plastic plină de monede de leu și m-a implorat să-i cumpăr lapte pentru fratele ei mai mic.
Nu putea avea mai mult de șase ani, stând acolo în pijama murdar cu desene de *Înghețata*, într-o benzinărie deschisă non-stop, ținând strângere ceea ce păreau a fi economii de ani de zile, în timp ce lacrimile îi ștergeau praful de pe față.
Mă oprisem să alimentez după un drum de 600 de kilometri, obosit și dorindu-mi să ajung acasă, dar fetița aceea tremura în timp ce-mi întindea punga cu bani, alegându-mă pe mineun motociclist cu înfățișare durăîn loc de cuplul bine îmbrăcat care alimenta la câteva pompe distanță.
Te rog, domnule, șopti ea, privind speriată spre o dubă veche parcata în umbră. Fratele meu n-a mâncat de ieri. Nu le vând copiilor, dar dumneavoastră păreți să înțelegeți.
M-am uitat la dubă, apoi la picioarele ei goale pe asfaltul rece, iar apoi spre magazin, unde angajatul ne urmărea cu suspiciune. Ceva nu era în regulă.
Unde sunt părinții tăi?, am întrebat în șoaptă, aplecându-mă la nivelul ei, deși genunchiul meu protesta.
Ochii ei s-au întors spre dubă. Dorm. Sunt… obosiți. De trei zile sunt obosiți.
Trei zile. Sângele mi s-a închegat. Știam ce însemna asta în lumea din care eu scăpasesem cu cincisprezece ani în urmă.
Cum te cheamă, dragă?
Luminița. Te rog, laptele. Ionuț nu încetează să plângă și nu știu ce să fac.
M-am ridicat încet, hotărât. Luminița, voi cumpăra laptele. Dar trebuie să aștepți aici, lângă motocicletă. Poți?
A dat din cap disperată, împingându-mi punga cu monede. N-am luat-o.
Păstrează-ți banii. Mă ocup eu.
În magazin, am luat lapte, biberoane, apă și tot ce am putut căra din mâncare gata de consum. Angajatul, un băiat abia ieșit din liceu, mă privea neliniștit.
A mai venit fetița asta?, am întrebat în șoaptă.
Ultimele trei zile, a recunoscut. În fiecare noapte, cu alți oameni cerând lapte. Ieri a încercat să cumpere ea, dar n-am putut… regulile spun că…
I-ai refuzat lapte unei copile?, am întrebat, cu un ton periculos de calm.
Am sunat la asistență socială! Au zis că fără adresă nu pot
Am lăsat banii pe tejghea și am ieșit. Luminița încă stătea lângă motocicletă, dar acum se legăna, epuizată.
Când ai mâncat ultima oară?, am întrebat.
Marțea? Sau luni. I-am dat lui Ionuț ultimele biscuiți.
Era joi noaptea. Sau vineri dimineața, tehnic vorbind.
I-am dat laptele și proviziile. Unde e Ionuț?
S-a uitat spre dubă, cu un conflict în privire. N-am voie să vorbesc cu străinii.
Luminița, eu sunt Ursu. Sunt din Clubul *Gardienii de Fier*. Ajutăm copiii. Asta facem. I-am arătat emblemă de pe vestă: Protejăm Inocenții.
A izbucnit în plâns, cu hohote care îi zguduiau trupul mic. Nu se trezesc. Am încercat, dar Ionuț e flămând și nu știu ce să fac.
Cele mai rele temeri s-au adeverit. L-am sunat pe președintele nostru, Tanc.
Frate, am nevoie de tine și de Doc la benzinar
