Ei nu au niciun rudenie? De ce i-ai adus? Îți pare rău de ei? Și de noi nu-ți pare rău? Abia avem loc aici! Mâine suni la serviciul de protecție a copilului, am zis! Să se descurce singuri!
Ion o privea cu furie pe soția lui. Tocmai se întorsese de la înmormântarea prietenei sale. Nu singură… Lângă ea stăteau doi copii: Nicoleta, de trei ani, și Ciprian, de treisprezece, care se mișcau stingheri lângă ușă, nedumeriți de primirea rece.
Tatiana îi îndemnă ușor spre bucătărie și, fără să-și ridice vocea, spuse:
Cipriane, du-te și toarnă Nicoletei suc. Și tu ia-ți. E în frigider.
Când copiii dispărură, se întoarse către soțul ei, indignată:
Nu-ți e rușine? Svetlana a fost cea mai bună prietenă a mea! Crezi că o să-i abandonez copiii în necaz? Gândește-te cum se simt acum! Tu ai treizeci și opt de ani și încă fugi la mama ta la orice problemă! Imaginează-ți cum e pentru ei!
Bine, am înțeles, dar nu ai de gând să-i ții în casa noastră, nu? întrebă Ion, mai calm.
Ba da! Voi cere tutela! Nu au pe nimeni, înțelege! Tatăl nu se știe unde e, nici măcar la înmormântare nu a apărut.
Svetlana a rămas fără părinți de mică. Are o mătușă, dar refuză să-i ia copiiie bătrână. Și noi oricum nu avem copii.
Tatiano, eu sunt soțul tău, nu uita! Nu vrei să-mi asculți părerea?
Ione, ce te-apucă? Ești un om bun, știu asta. Altfel n-aș fi adus copiii fără să te consult. Te-ai speriat de cheltuieli? O să ne descurcăm!
Și apoi, copiii nu sunt mici. Ciprian merge la școală, iar Nicoleta o să meargă la grădiniță. Nu ne va schimba viața prea mult!
Da, dar mama mea… Tatiano! O să mă omoare dacă află! Deja mă mustră că nu avem nepoți!
Cred că mama ta n-are ce căuta în treburile noastre. Am vrut oricum să adoptăm. De ce să luăm un copil străin când Ciprian și Nicoleta ne cunosc și noi îi cunoaștem pe ei? E mai ușor pentru toți.
Poate ai dreptate, Tatiano. Dar noi voiam să adoptăm un copil mic! Unul singur! Bine, Nicoleta e mică… dar Ciprian? E adolescent! O să avem numai probleme cu el!
Și tu, și eu am fost adolescenți. Problemele s-au rezolvat. Am crescut și am devenit oameni cumsecade.
Bine, o să ne descurcăm pe parcurs. Să stea acum…
Tatiana îl sărută zgomotos pe obraji și zâmbi. Nu se îndoia de soțul ei. Mereu fusese așase înfuria, bombănea, dar în cele din urmă accepta situația și o ajuta.
Se duse în bucătărie să pregătească cina, gândindu-se la ce avea de făcut mâine: serviciul de protecție, acte de la bancă, dosare…
Și așa a început o lungă perioadă de bătăi de cap. Doar în filme copiii orfani găsesc imediat o familie. În realitate, trebuie să strângi o grămadă de documente.
Chiar au încercat să-i ia pe Ciprian și Nicoleta temporar în centru, dar Tatiana și Ion s-au străduit și i-au păstrat alături de ei.
Cu copiii, de altfel, nu au avut probleme. Nicoleta, fiind mică, uita ușor de durere în jucării și dulciuri.
Dar Ciprian suferea mai mult. Ion vedea cum se străduia să nu plângă. Într-o zi, îl luă deoparte, îi puse mâna pe umăr și, privindu-l în ochi, spuse:
Cipriane, știu că te doare. Eu am aproape patruzeci de ani și nici nu pot să-mi închipui cum ar fi fără mama mea. Dar pentru Nicoleta trebuie să fii puternic.
Dacă vrei să plângi sau să țipi, spune-mi. Mergem undeva unde nu ne vede nimeni. Durerea asta nu trebuie ținută în tine. Dar Nicoleta nu trebuie să o vadă, s-ar speria. Te rog, spune-mi mereu.
Și Ciprian începu să-l respecte pe Ion. Tatiana îi vedea plecând împreună și întorcându-se ca niște prieteni buni.
Familia a trecut prin multe inspecții. Pentru a dovedi că pot întreține copiii, au luat chiar un împrumut. Au renovat o cameră, au cumpărat mobilă și jucării, haine noi.
A fost nevoie de bani și pentru a înscrie pe Nicoleta la grădinița din apropiere. Când Ciprian i-a spus că îi mai sunt prietenii de la secția de sport, au plătit și acolo.
În sfârșit, după toate probele, copiii au fost luați oficial în tutelă. Ion și-a găsit o a doua slujbă ca să achite datoriile.
Tatiana, profesoară de fizică, a început să dea meditații acasă pentru un venit suplimentar. Și așa au trecut peste greutăți…
…A trecut un an. Copiii s-au adaptat. Nicoleta o numea pe Tatiana mama Tati.
Chiar și mama lui Ion, Vera Nicolaevna, s-a înduplecat, deși la început se opusese…
Când s-a apropiat vara, Ion a propus:
Hai să mergem la mare! Dar nu la Constanțaîn Grecia! Am văzut o ofertă bună. Sun acum să rezervăm.
Tatiana a fost de acord. Se simțea obosită după un an greu. Voia să uite de griji. Și Ion a rezervat imediat.
La un moment dat, o colegă a sunat-o pe Tatiana și a început să vorbească fără rost, probabil plictisită. În timpul conversației, Tatiana a menționat că merg în Grecia.
Colega a oftat și a spus cu invidie:
Ce noroc aveți! Eu o să stau toată vara la casă la țară… N-am bani. Dar voi luați ajutoare pentru copii, de vă permiteți așa ceva!
Tatiana a rămas fără cuvinte. Își dădu seama cum o vede lumea: lacomă, interesată. Bineînțeles că a luat copiii pentru bani! Ce altceva să creadă?
I-a împărtășit gândurile lui Ion, care a tăcut o clipă, apoi a răspuns:
Știu, și eu am dat de asta. Un prieten mi-a spus că aș putea schimba mașinaluați
