Mamă, nu vreau să merg la bunica! strigă micuța Ana, de șapte ani, încercând să scape din brațele mamei. Ea nu mă place! O place doar pe unchiul Mihai!
Ana, nu mai inventa răspunse Elena, obosită, în timp ce îi încheia haina fetiței. Bunica te iubește la fel pe toți nepoții.
Nu e adevărat! copila bătu cu piciorul în podea. Ieri i-a dat înghețată lui Victor, fiul mătușei Maria, și mie nu mi-a dat nimic!
Poate aveai dureri de gât? încercă Elena să găsească o scuză.
Nu! Pur și simplu nu mă place pentru că nu sunt fiica fiului ei!
Elena se opri, cu peria încă în mână. Cum de știa o copilă de șapte ani așa ceva? Cine i-ar fi spus?
Ana, cine ți-a zis asta?
Nimeni fetița se întoarse spre fereastră. Am observat eu. Victor spune că tatăl lui și al meu sunt frați. Și știu că tatăl meu nu e tatăl meu adevărat. Tatăl meu adevărat trăiește departe.
Inima Elenei se strânse. Se așeză lângă fiică pe canapea.
Ana, ascultă-mă cu atenție. Tatăl Ion e tatăl tău adevărat. Te iubește foarte mult, are grijă de tine de când aveai doi ani. Și bunica Viorica te iubește și ea.
Atunci de ce îl laudă mereu pe Victor și pe mine mă mustră? ochii fetei se umplură de lacrimi.
Elena nu știu ce să răspundă. Pentru că Ana avea dreptate. Sora vitregă o trata cu adevărat diferit pe fiica ei față de nepotul fiului cel mare.
Suntem în întârziere intră Ion în cameră. Ana, îmbracă-te repede, altfel bunica va aștepta.
Nu vreau să merg! plânse Ana din nou. Ea nu mă place!
Ion se uită la soția lui, nedumerit.
Ce s-a întâmplat?
Îți spun mai târziu șopti Elena. Ana, hai, îmbracă-te. Mergem cu toții.
Au traversat parcul orașului în tăcere. Ana mergea în urma lor, trăgându-și picioarele și suspinând din când în când. Ion ducea un sac cu cumpărături pentru mama sa, iar Elena se gândea cum va fi vizita.
Viorica fusese mereu o femeie dificilă. Când Ion le prezentase pe Elena și pe fiica ei de doi ani, sora vitregă îi primise cu răceală.
De ce să iei o fată cu copil? îi spusese fiului. Găsește-ți o fată cumsecade și fă-ți proprii copii.
Dar Ion era încăpățânat. O iubea pe Elena și pe Ana ca și cum ar fi fost fiica lui. S-au căsătorit, a adoptat-o legal și i-a dat numele său.
Viorica acceptase, dar nu reușise niciodată să o iubească pe nepoată așa cum ar fi trebuit. Mai ales când fiul cel mare, Radu, îi dăduse un nepot adevărat Victor.
E acasă? întrebă Ion, bătând la ușă.
Da, da veni vocea dinăuntru. Intrați.
Viorica deschise ușa și îl îmbrățișă pe fiul ei.
Ionaș drag, cât de mult mi-i dor de tine! îl sărută pe obraz și făcu cu mâna Elenei. Bună, Elena.
Bună, doamnă Viorică.
Și unde e nepoțica mea? bunică o zări pe Ana, care se ascundea în spatele tatălui ei.
Sunt aici murmură fata.
Intrați, luați loc Viorica îi conduse în sufragerie. Ce mai faceți? Ion, ai slăbit?
Nu, mamă, sunt bine râse el. Elena gătește foarte bine.
Asta e bine. Și Ana, cum merge la școală? Are note bune?
Merg bine mormăi fata.
Ana, răspunde bunicii cu politețe o mustră Elena.
Las-o Viorica făcu cu mâna. Copiii sunt așa. Victor a luat un doi la Matematică ieri. Radu a stat toată ziua cu el să învețe.
Ana ia numai zece la Matematică spuse Ion cu mândrie.
Foarte bine o lăudă bunică rece. Radu a zis că vine azi cu Victor. Le e bunicii dor.
Elena văzu cum chipul Anei se întunecă. Știa că bunica era mai fericită când venea un nepot decât celălalt.
Mamă, îți amintești când am venit eu și Ana luna trecută? întrebă Ion. Ți-a recitat o poezie.
Îmi amintesc aprobă Viorica. A fost frumos.
Vrei să-ți mai spun una? se oferi Ana sfioasă.
Desigur, spune.
Fetița se ridică în picioare în mijlocul camerei și începu să recite o poezie despre primăvară. Elena vedea efortul fiicei sale, dorința ei de a-i plăcea.
Foarte frumos bunică aplaudă când termină. Acum du-te să te speli pe mâini, luăm masa.
Ana ascultă, iar Elena rămase în bucătărie să ajute la întinsul mesei.
Doamnă Viorică, pot să vorbesc cu dumneavoastră? șopti.
Despre ce?
Despre Ana. Ea simte că o tratați diferit.
Sora vitregă trânti un castron pe masă.
Nu știu despre ce vorbești.
Știți. Copiii percep totul. Ea a plâns astăzi pentru că nu voia să vină.
Și ce am făcut eu greșit? se întoarse Viorica. Ii dau de mâncare, o invit aici.
Dar observă diferența. Când vine Victor, o săruți, o îmbrățișezi, îi dai cadouri. Cu Ana ești rece.
Pentru că nu e a mea! izbucni bunică. Nu am născut-o eu! Ea are bunica ei, să aibă grijă de ea!
Doamnă Viorică, Ana nu e vinovată că nu e fiica lui Ion. E nepoata dumneavoastră de cinci ani. El a adoptat-o, i-a dat numele.
Sunt doar hârtii dădu ochii peste cap. Sângele nu e apă. Victor e nepotul meu, asta e o fină.
Elena simți un nod în gât.
Atunci nu o veți iubi niciodată pe fiica mea?
De ce aș iubi-o? Când veți avea copii adevărați, atunci vorbim.
În acel moment, Ana intră
