Trupul neînsuflețit al lui Ion Drăgan s-a întors pe plaiurile natale. Fratele artistului a dezvăluit când și unde va avea loc înmormântarea.
Ion Drăgan a fost adus acasă, la Bălești, unde familia se ocupă de toate pregătirile pentru priveghi și înmormântare. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la domiciliul artistului, situat pe strada Principală.
Fratele interpretului a anunțat că înmormântarea va avea loc duminică după-amiază, notează gorjonline.ro.
Mesaje de condoleanțe au fost transmise familiei îndoliate atât de colegi de breaslă, cât și de instituțiile unde Ion Drăgan a activat și a colaborat. Mai mulți artiști au declarat că doresc să cânte în memoria sa, la ceremonia de înmormântare.
„Cu durere in suflet va anunț ca prietenul si colegul meu Ion Dragan a plecat dintre noi in aceasta zi sfânta de Crăciun! Dumnezeu să-l odihnească”, a transmis artista Ileana Lăceanu, postând o fotografie cu cei doi.
De ce, Doamne? Bunul Dumnezeu să-ți odihnească sufletul tău bun! Te plâng cu lacrimi grele”, a transmis și artista Roberta Crintea.
„Cu adâncă durere în suflet, am aflat vestea trecerii în eternitate a colegului nostru, îndrăgitul interpret de muzică populară Ion Drăgan, Nana al nostru! Ion Drăgan a fost un om iubit și apreciat de colegi.
A adus mereu bucurie în jurul lui, iar prezența lui a însemnat zâmbete. A rămas un om dedicat și un dascăl care, de-a lungul anilor, a coordonat sute de cursanți. A format generații prin muncă, răbdare și respect pentru cântecul popular.
Ne alăturăm familiei greu încercate și tuturor celor care îl plâng. Transmitem sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis și Școala Populară de Arte din Târgu Jiu.
După o seară petrecută colindând, așa cum cere tradiția de Ajun, Ion Drăgan s-a retras târziu la odihnă. În noaptea de Crăciun, acesta a vorbit la telefon cu colegii săi, urându-le sărbători fericite și povestind despre nepoțelele lui.
Dimineața, însă, artistul a fost găsit fără viață de un membru al familiei, existând suspiciunea unui infarct în somn.
Implicat în multe evenimente artistice, Ion Drăgan recunoștea uneori că este obosit, însă pasiunea pentru muzică nu îi permitea să se retragă.
Era împlinit atunci când urca pe scenă și urma să aibă un eveniment cu Școala Populară de Arte inclusiv de Revelion.


