— La mulți ani, am spus eu. — Cu ce ocazie vizita asta așa… matinală?

Florica m-a privit lung, de parcă încerca să decidă dacă merit sau nu să fiu certată pe loc.

— Am venit să vă văd, normal, a spus ea. Să vă urez la mulți ani. Și să văd ce faceți. Că nu răspundeați la telefon.

— Dormeam, am spus simplu.

— La ora asta? a intervenit femeia necunoscută, făcând ochii mari. Eu la nouă eram deja la piață!

Am inspirat adânc. Aerul mirosea a maioneză, vin și nervi vechi.

— Raluca, să ți-o prezint pe tanti Mariana, vecina mea de la etajul doi, a zis Florica. Am luat-o cu mine, că tot veneam încoace.

Normal. Niciodată nu venea singură.

— Încântată, am murmurat eu, deși nu eram deloc.

Tanti Mariana s-a apropiat de chiuvetă și a clătinat din cap.

— Mamă, mamă… dacă vedea bărbată-miu așa ceva…

— Mihai! a strigat Florica spre dormitor. Ridică-te, mamă, că nu ești la hotel!

Din dormitor nu s-a auzit nimic.

Atunci Florica s-a întors spre mine.

— Asta e viață? Crezi că așa se ține o casă? Uite în ce hal trăiți!

Simțeam cum ceva fierbe în mine. Nu de la oboseală. Nu de la mahmureală. Ci de la anii întregi în care am înghițit.

— Florica, e prima zi din an, am spus rar. Am avut musafiri. Ne-am simțit bine. O să strângem.

— O să, o să… a pufnit ea. Numai promisiuni.

Tanti Mariana dădea aprobator din cap, ca un judecător.

Atunci s-a întâmplat ceva ciudat. Nu am mai simțit frică. Nici rușine.

Doar liniște.

— Florica, am spus eu, uitându-mă direct la ea. E casa mea. A mea și a lui Mihai. Și în casa asta, pe întâi ianuarie, avem dreptul să dormim. Avem dreptul să mâncăm salată boeuf din farfurii nespălate. Avem dreptul să fim dezordonați.

A rămas cu gura întredeschisă.

— Cum îți permiți? a șoptit.

— Foarte simplu, am continuat. Pentru că plătim chirie, facturi, rate. Pentru că muncim. Pentru că nu v-am chemat.

Tanti Mariana a făcut un pas înapoi.

— Eu… eu doar am venit în vizită…

— Vizita se face când ești invitat, am spus calm.

Florica s-a înroșit la față.

— Deci ne dai afară?

— Nu. Vă rog să plecați, am corectat.

În acel moment, Mihai a apărut în ușă, ciufulit, cu ochii mici.

— Mamă, ce se întâmplă?

— Soția ta ne dă afară! a izbucnit Florica.

Mihai s-a uitat la mine. Apoi la chiuvetă. Apoi la ceas.

— Mamă… e cam devreme.

Tăcere.

Florica și-a strâns paltonul.

— Hai, Mariana, a zis rece. Se pare că nu mai suntem bineveniți.

Au plecat. Ușa s-a închis.

În bucătărie a rămas liniște.

Mihai m-a luat în brațe.

— Ai fost curajoasă.

Am zâmbit. Afară ningea mărunt. Un an nou tocmai începuse. Și, pentru prima dată, simțeam că sunt exact unde trebuie.

Dacă ți-a plăcut, distribuie postarea:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *