Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat public, marți seara, la Paris, după ce partidul AUR a inițiat procedurile pentru suspendarea sa din funcție. Șeful statului a catalogat demersul drept „total neserios”, respingând acuzațiile privind încălcarea Constituției.
La finalul anului 2025, AUR a cerut oficial declanșarea procedurii de suspendare, susținând că președintele s-ar fi implicat nepermis în funcționarea justiției, după anunțul privind organizarea unui referendum consultativ în rândul magistraților, pe tema rolului Consiliului Superior al Magistraturii.
Nicușor Dan a subliniat că inițiativa sa nu încalcă în niciun fel Constituția României și că este vorba despre o consultare legitimă, menită să clarifice dacă actualul Consiliul Superior al Magistraturii acționează în interes public.
„Putem să avem dezbateri pe multe lucruri, dar suspendarea mi se pare total neserioasă”, a declarat președintele, precizând că trebuie făcută diferența între declarațiile politice și acțiunile politice concrete.
Șeful statului a explicat că, în contextul în care un număr semnificativ de magistrați reclamă probleme legate de independența sistemului judiciar, este firesc ca președintele să întrebe direct corpul profesional dacă aceste semnale sunt reale. În opinia sa, acest demers nu reprezintă o ingerință, ci o formă de dialog instituțional.
Momentul a fost presărat și cu o notă de ironie. În timpul declarațiilor, Nicușor Dan a glumit pe seama acuzațiilor formulate de AUR, întrerupând un reporter care îl întreba despre presupusa implicare în justiție cu replica: „în Groenlanda”.
Totodată, președintele a anunțat că, în cursul lunii ianuarie, va avea întâlniri cu aproximativ 30 de magistrați și că referendumul consultativ va fi organizat chiar în această perioadă.
„Am zis că îl facem, îl facem. Stabilim detaliile chiar zilele acestea și, probabil, în cursul lunii ianuarie îl realizăm”, a declarat el.
În plus, Nicușor Dan a confirmat intenția de a participa la o ședință a CSM, imediat ce agenda și datele vor fi stabilite.


