Toate privirile s-au întors spre sursa vocii.
Era Ana, noua servitoare. Venise de doar trei zile la conac. O femeie simplă, trecută de treizeci de ani, cu mâini muncite și privire dreaptă. Purtând o uniformă modestă, prea largă în umeri, părea complet în afara locului într-o sală plină de rochii de zeci de mii de lei și costume croite la comandă.
Valeria a râs scurt, disprețuitor.
— Tu cine mai ești? — a întrebat, ridicând din sprânceană. — Crezi că te-am întrebat părerea?
Ana nu s-a clintit. Nu și-a coborât privirea. Nu și-a cerut scuze.
— Nu, dar adevărul nu are nevoie de invitație, a spus calm. Omul acesta muncește cinstit. O picătură de șampanie nu e un capăt de lume.
Un murmur slab a străbătut sala. Nimeni nu mai vorbise așa cu Valeria. Niciodată.
Matei ridică încet capul, fără să creadă ce aude.
Valeria s-a apropiat de Ana, la doar câțiva centimetri.
— Știi cu cine vorbești? Logodnicul meu plătește aici tot. Inclusiv salariul tău mizer.
Ana a oftat ușor.
— Salariul meu e 2.500 de lei. Puțin sau mult, e muncit. La fel ca al lui Matei. Iar respectul nu se cumpără, indiferent câți bani ai.
Liniște.
Apoi, pași grei s-au auzit din spate.
Andrei Ionescu, miliardarul, a apărut în pragul sălii. Costumul lui perfect contrastă cu expresia serioasă de pe chip. Văzuse totul.
— Ce se întâmplă aici? a întrebat el, pe un ton rece.
Valeria s-a grăbit.
— Chelnerul ăsta incompetent mi-a stricat seara. L-am dat afară. Iar asta… — a arătat spre Ana — îndrăznește să mă certe.
Andrei s-a uitat la Matei. Apoi la Ana.
— E adevărat?
— A vărsat o picătură, a spus Ana. Atât. Și nu a pătat nimic.
Andrei s-a aplecat, a examinat rochia. Curată.
S-a ridicat drept și a vorbit clar, pentru toată sala:
— Matei, nu ești concediat. Îți dublez tura pe seara asta.
Matei a izbucnit în plâns.
Valeria a înlemnit.
— Andrei! Cum îți permiți?!
— Eu îmi permit, pentru că e casa mea, a spus el calm. Și pentru că m-am săturat de umilințe.
Un freamăt a cuprins invitații.
Andrei s-a întors spre Ana.
— Tu de ce ai intervenit?
Ana a ridicat din umeri.
— Pentru că mâine putea fi fratele meu. Sau tata. Sau oricine.
Andrei a zâmbit pentru prima dată în seara aceea.
— De mâine, ești administratorul personal al casei. Cu salariu de 7.000 de lei.
Valeria a făcut un pas înapoi, palidă.
— Glumești…
— Nu, Valeria. Și mai e ceva. Logodna noastră se încheie aici.
Un murmur șocat a explodat în sală.
Valeria a plecat fără un cuvânt, tocurile ei răsunând gol pe marmură.
Ana a rămas nemișcată, copleșită.
Andrei s-a apropiat și i-a spus încet:
— Uneori, un om simplu schimbă totul. Trebuie doar să aibă curaj.
În seara aceea, la Conacul Stejarul Alb, nu s-a schimbat doar o petrecere.
S-a schimbat destinul mai multor oameni.
Și nimeni nu avea să uite asta vreodată.
