Elena Udrea, mesaj cu subînțeles la împlinirea vârstei de 52 de ani.”Eu am urmat un vis. S-a terminat? Adevăratele chemări nu se termină până…”

Elena Udrea a ales să marcheze ziua sa de naștere printr-un mesaj atipic, care a stârnit diverse interpretări. Fără felicitări obișnuite, fără imagini festive cu baloane sau tort, fosta ministră a abordat teme precum alegerile făcute în viață, durerea și aspirațiile care continuă, la aniversarea celor 52 de ani.

Cu ocazia împlinirii acestei vârste, Elena Udrea a publicat pe Facebook un mesaj amplu, în care a reflectat asupra parcursului său, vorbind despre erori, suferință, credință și, în mod special, despre un „vis” pe care afirmă că nu l-a abandonat.

“O viață cat 10 vieți… Aș da timpul înapoi? Nu, dar l-as opri pe loc. Dacă totuși s-ar întoarce, unele lucruri le-as face diferit. Viața mea este rezultatul alegerilor mele, bune și rele. Niciun regret! Doar suferința Evei…

Eu am urmat un vis. S-a terminat? Adevaratele chemări nu se termină până nu se împlinesc.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am trăit și, pentru ca mi-a dat puterea să trec prin toate încercările.

Îti mulțumesc, Doamne, pentru că astăzi, de ziua mea, sunt din nou o mamă fericită!
Vă mulțumesc celor care nu ați uitat, care, în toți anii în care eu am lipsit, voi ați continuat să îmi trimiteți mesaje cu gândurile voastre bune!
Vă mulțumesc tuturor pentru urările frumoase!”

Postarea apare la câteva luni după eliberarea sa din detenție, perioadă în care s-a reîntors la viața de familie, alături de fiica ei, Eva. Deși nu menționează explicit politica sau eventuale planuri publice, referirile la „vis” și la „chemări” au atras atenția celor care îi urmăresc activitatea.

În lipsa unor declarații clare sau a unor explicații detaliate, mesajul lasă impresia unei etape de calm și introspecție, după una dintre cele mai dificile perioade prin care a trecut în viața sa.

Fosta șefă a Ministerului Turismului a decis să petreacă Crăciunul în familie, într-un loc cu o semnificație aparte, unde obiceiurile străvechi și calmul autentic sunt încă păstrate.

Alături de soț și de fiica lor, Elena Udrea a ales Bucovina ca destinație de iarnă, una dintre cele mai căutate zone din România în această perioadă festivă. Cadrul natural îmbrăcat în alb, atmosfera tradițională și respectul pentru obiceiurile locale au fost elementele care au înclinat balanța în favoarea acestei regiuni.

Nu este prima dată când fosta politiciană își petrece Crăciunul în Bucovina, aceasta fiind o zonă de suflet la care revine cu plăcere, după o pauză de câțiva ani. Pe platformele de socializare, ea a publicat imagini din vacanță, evidențiind decorațiunile de sărbătoare și farmecul aparte al locului.

Mesajul transmis a scos la iveală bucuria revenirii într-un spațiu cu valoare emoțională pentru ea: ”Crăciun fericit tuturor!🙏❤️ Am regăsit Bucovina atât de frumos împodobită, gata de sărbători, după multi ani de la ultimul Crăciun petrecut aici!”

Dacă ți-a plăcut, distribuie postarea:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *