Un dosar deschis la New York a devenit, în câteva ore, centrul de greutate al unei crize care nu mai ține doar de Venezuela. Pentru că, atunci când un fost lider de la Caracas ajunge în fața justiției americane, nu mai vorbim despre un simplu proces: vorbim despre un test de putere, despre limitele influenței și despre ce înseamnă „responsabilitate” pe harta politică a emisferei.
Nicolás Maduro a apărut în fața unui tribunal federal din New York City, iar scena a fost tratată ca un eveniment cu miză globală. În jurul lui, fiecare gest a părut măsurat: de la felul în care a fost adus, până la modul în care instituțiile americane au „încadrat” cazul — nu doar juridic, ci și simbolic.
Procesul din Manhattan: acuzațiile și dispozitivul de securitate
În Manhattan, intrarea lui Nicolás Maduro în sala de judecată a venit după o desfășurare de forțe care a transmis un mesaj fără echivoc: statul federal tratează dosarul ca pe unul dintre cele mai sensibile din ultimele decenii. Maduro a fost escortat de agenți federali înarmați, într-un traseu despre care sursa indică folosirea elicopterului și a vehiculelor blindate, cu plecare din Centrul Metropolitan de Detenție din Brooklyn.
În același loc ar fi reținută și Cilia Flores, nume care apare constant în anchetă, nu ca simplă prezență de fundal, ci ca parte integrată în mecanismul pe care procurorii îl descriu. Imaginea cu fostul lider încătușat a circulat rapid în presa internațională, amplificând presiunea și miza publică a fiecărui termen procedural.
Pe fond, acuzațiile sunt construite pe capete grele: trafic de droguri, narcoterorism și conspirație criminală. În dosar mai apar Nicolás Maduro Guerra (cunoscut drept Nicolasito), ministrul de Interne Diosdado Cabello și un baron al drogurilor aflat în libertate, conturați ca parte a unei structuri transnaționale.
Rechizitoriul inițial din 2020 ar fi fost extins în acest an, iar procurorii susțin, într-un document public, că „de peste 25 de ani, liderii Venezuelei au abuzat de pozițiile lor de încredere publică și au corupt instituții odinioară legitime pentru a importa tone de cocaină în Statele Unite”. În aceeași linie, Maduro este descris ca fiind „în fruntea acestei corupții”, cu un rol de coordonare și protecție instituțională.
Detaliile invocate de acuzare merg dincolo de rute și cantități: pașapoarte diplomatice oferite traficanților, acoperire pentru spălare de bani, colaborări cu grupări violente. Iar pentru Cilia Flores, actul de acuzare reține inclusiv acuzația că ar fi acceptat „sute de mii de dolari mită pentru a intermedia o întâlnire între un traficant de droguri la scară largă și directorul Oficiului Național Antidrog din Venezuela”.
Într-o formulare care ridică nivelul de tensiune al întregului caz, procurorii mai susțin că cei doi ar fi ordonat împreună răpiri, agresiuni și crime împotriva celor care ar fi încurcat operațiunea sau ar fi rămas datori. În paralel, apar și acuzații legate de arme de război, inclusiv mitraliere, element care complică suplimentar ecuația juridică.
În sala de judecată, apărarea a fost preluată din oficiu de David Wikstrom, avocat descris ca având experiență în dosare penale complexe, inclusiv în cauze similare. La masa instanței se află și un nume care, prin vârstă și palmares, adaugă greutate fiecărui pas procedural: judecătorul federal Alvin Hellerstein, în vârstă de 92 de ani, numit de Bill Clinton și asociat cu dosare de importanță majoră.
Unde se rupe echilibrul: ecouri la Caracas și mesajul Washingtonului
În același timp, la Caracas, ecourile sunt descrise ca fiind explozive. Armata venezueleană ar fi recunoscut-o pe Delcy Rodríguez ca președinte interimar și ar fi cerut calm, dar pe străzi s-ar fi văzut demonstrații ale susținătorilor lui Maduro, inclusiv grupuri înarmate pe motociclete. Fiecare astfel de cadru mută procesul dintr-o sală americană într-o criză internă care poate deraia în orice moment.
Ministrul Apărării, Vladimir Padrino López, ar fi admis că o parte importantă din echipa de securitate a lui Maduro a murit în timpul operațiunii, iar Cuba ar fi confirmat moartea a 32 de cetățeni ai săi, personal militar desfășurat în Venezuela. Consiliul de Securitate al ONU ar fi convocat o sesiune de urgență, în timp ce China, Rusia și Iranul ar fi condamnat operațiunea.
La Washington, tonul a fost tăios. Procurorul general Pam Bondi a transmis pe X că Maduro și Flores „se vor confrunta cu întreaga furie a justiției americane în instanțele americane”, frază care sună mai mult ca un avertisment public decât ca un simplu comunicat.
„se vor confrunta cu întreaga furie a justiției americane în instanțele americane”
Pe un alt palier, președintele Donald Trump a afirmat că Statele Unite sunt „responsabile” de Venezuela după căderea regimului și a vorbit despre discuții cu noile autorități conduse de Delcy Rodríguez, împingând subiectul spre zona resurselor și a reconstrucției. În aceeași intervenție, mesajul a fost explicit legat de acces și control economic.
„Avem nevoie de acces deplin. Avem nevoie de acces la petrol și alte resurse care ne vor permite să reconstruim țara dumneavoastră”
În fundal, faptul că Venezuela deține cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume este invocat ca motiv de interes strategic, însă „relansarea” ar necesita investiții masive și stabilitate. Iar stabilitatea, în acest moment, pare să depindă de o succesiune de decizii care se iau în două capitale diferite: una politică și una judiciară.
În instanță, miza legală este împinsă la maximum: potrivit legislației federale americane, încălcarea Legii privind substanțele controlate „ca parte a unei activități criminale continue” poate face un inculpat eligibil pentru pedeapsa cu moartea, chiar dacă astfel de pedepse sunt rare în cazuri legate exclusiv de droguri.
