Elena a ridicat încet capul.
Nu s-a grăbit. Nu a zâmbit. Nu a ridicat vocea.
Și totuși, în clipa aceea, întreaga sală a simțit că ceva s-a rupt definitiv.
„Alexandru,” a spus ea calm, folosindu-i prenumele, „mulțumesc că ai venit.”
Mihai s-a clătinat pe picioare. Pentru prima dată în viața lui, nu a mai fost sigur pe nimic. Nici pe costum, nici pe promovare, nici măcar pe aerul pe care îl respira.
Elena a făcut un pas înainte. Apoi încă unul. Fiecare pas părea să apese greu pe inimile celor prezenți.
„Timp de cinci ani,” a continuat ea, cu o voce joasă, dar limpede, „am ales să tac. Am ales să stau în spate. Am ales să cred că o familie se clădește cu răbdare și sacrificiu.”
A privit spre Mihai. Nu cu furie. Nu cu ură. Ci cu o liniște care l-a speriat mai tare decât orice țipăt.
„Am plătit din banii mei datoriile tale. Am garantat, în tăcere, împrumuturi de milioane de lei. Am tras sfori ca tu să fii promovat, deși nu erai pregătit. Am stat nopți întregi refăcând munca ta, ca să nu fii făcut de râs.”
Un murmur a trecut prin sală. Oamenii începeau să lege lucrurile.
„Iar tu,” a spus Elena, întorcându-se spre Andreea, „ai purtat bijuteria bunicii mele fără să știi că valorează mai mult decât apartamentul în care locuiești.”
Andreea a dus mâna la gât, speriată, ca și cum colierul ar fi început să ardă.
Elena și-a scos calm costumul de servitoare și l-a lăsat pe spătarul unui scaun. Sub el, purta o rochie simplă, dar elegantă. Nu striga bogăție. Striga siguranță.
„Alexandru,” a spus ea din nou, „te rog să anunți oficial.”
Stănescu s-a întors către invitați.
„Începând din această seară, doamna Elena Ionescu își reia public poziția de președintă a grupului Atlas Tech. Toate deciziile recente ale companiei NovaStream vor fi reevaluate.”
Mihai a căzut pe un scaun.
„În plus,” a continuat Elena, „contractul domnului Mihai Popa se încheie în această seară. Fără compensații. Fără recomandări.”
Un suspin colectiv s-a auzit.
Elena s-a apropiat de el pentru ultima oară.
„Ți-am fost soție. Ți-am fost sprijin. Ți-am fost scară. Dar nu mai sunt nimic din toate astea.”
Și-a scos verigheta și a așezat-o pe masă.
„Mâine vei primi actele de divorț.”
Apoi s-a întors și a mers spre ieșire. Oamenii s-au dat la o parte instinctiv.
Pentru prima dată, Elena mergea dreaptă, fără să se micșoreze pentru nimeni.
În spatele ei, Mihai rămânea cu nimic. Fără funcție. Fără respect. Fără imperiul pe care crezuse că îl conduce.
Iar Elena?
Elena își recuperase viața.
