Un român din Călărași, pe nume Robert, se numără printre pasagerii răniți ușor în accidentul feroviar din Spania. Bărbatul se întorcea de la aniversarea de 18 ani a fiului său și a povestit experiența trăită, mărturisind că de atunci se confruntă cu insomnii. El a transmis și o înregistrare din primele minute după impact, în care se aud panică, țipete și confuzie.
Mărturia lui Robert
Întors din Madrid, Robert a descris pentru televiziune momentele care au precedat izbitura și clipa impactului. Relatarea sa redă tensiunea din vagon și gesturile reflexe ale pasagerilor în fața pericolului iminent.
„Eu veneam de la Madrid, că a împlinit băiatul meu 18 ani și mă întorceam acasă. Când am văzut că suntem în linie dreaptă, frânează, nu prea mi-a plăcut senzația. Mi-am sprijinit picioarele de scaunul din din față și mâinile și după două secunde a venit bubuitura și s-a speriat toată lumea. Scaune pe sus, genți… Cam asta a fost prima senzație”.
Înregistrarea trimisă de el surprinde dezordinea și groaza din vagon, cu bagaje căzute și scaune deplasate. Deși nu a suferit răni grave, spune că șocul a fost suficient de puternic pentru a-l lăsa fără somn în nopțile de după accident.
Intervenția pasagerilor și imaginile de coșmar
Imediat după oprire, mai mulți oameni au încercat să-i ajute pe cei răniți. Robert descrie improvizația și solidaritatea spontană a pasagerilor, care au acționat înainte să apară echipele de intervenție.
„Două trenuri care s-au lovit, de fapt, și al nostru, cum era mai departe și opreau toți la primul tren, și până și-au dat seama că mai era unul care a întârziat, și a trebuit să scoatem de acolo persoane, cinci-șase persoane, cel puțin, am scos. Eram eu, încă doi băieți sau alții afară care trăgeam de ei și-i scoteam de acolo, din tren. Ce să vă zic? Imagini de coșmar, de filme de groază”.
El vorbește despre momente în care pasagerii au oferit ajutor celor blocați și au încercat să-i protejeze de frig. Robert spune că a crescut printre locomotive – bunicul său a fost mecanic de tren –, iar instinctul i-a spus că „ceva nu e în regulă” chiar înainte de impact.
„Am avut o senzație că ceva nu e bine. Primul lucru – am trimis un mesaj pe un grup la familie, întâi au crezut că e o glumă. Apoi au început să mă sune, când și-au dat seama și au văzut știrile. Știau că sunt în tren, dar n-am mai răspuns, pentru că eram acolo, ajutam, să punem haine pe cei cărora le era frig”.
Relatarea sa aduce în prim-plan imagini puternice – pasageri scoși din vagoane, apeluri către familii, obiecte împrăștiate – și evidențiază acele minute lungi în care oamenii au contat unii pe alții. Imaginile și informațiile pot afecta emoțional, avertizează Robert, care insistă că sprijinul reciproc a făcut diferența până la sosirea autorităților.
De atunci, spune că se luptă cu nopți nedormite, iar sunetul „bubuiturii” rămâne prezent, asemenea amintirilor din trenul oprit brusc pe linia dreaptă. Pentru el, revenirea la normal înseamnă timp și înțelegere din partea celor apropiați, în timp ce își amintește drumul spre casă, de la Madrid, întrerupt de acele minute care au părut fără sfârșit.
