Întrebarea care apare des când un cuplu se desparte este ce se întâmplă cu locuința oferită de părinții unuia dintre soți. Cheia răspunsului stă în actul juridic prin care imobilul a intrat în patrimoniu pe durata căsătoriei. În funcție de acest temei, casa poate fi bun comun sau, dimpotrivă, bun propriu. De aceea, forma transferului – vânzare–cumpărare ori donație – devine esențială pentru modul în care se face partajul.
Transfer prin vânzare–cumpărare: efecte la partaj
Când părinții aleg să înstrăineze casa către copil printr-un contract de vânzare–cumpărare, bunul se consideră, în mod obișnuit, achiziționat în timpul căsătoriei și ajunge în masa bunurilor comune. Contează titlul de dobândire, nu de unde provin banii sau sprijinul familial. În practică, asta înseamnă că, la divorț, imobilul poate fi împărțit ori se poate recurge la o compensare valorică, după regulile regimului matrimonial legal.
„Dacă părinții trec casa pe numele dumneavoastră printr-un contract de vânzare-cumpărare, atunci soția are drept, pentru că este bun comun dobândit în timpul căsătoriei”, a precizat avocatul.
Astfel, locuința intră în aceeași categorie cu alte achiziții realizate pe durata mariajului. La partaj, instanța sau soții, prin acord, stabilesc cotele, precum și eventualele sume datorate pentru egalizarea valorii, ținând cont de contribuția la dobândire și de alte elemente relevante.
Donația către unul dintre soți: bun propriu
Lucrurile se schimbă atunci când părinții aleg donația și o fac exclusiv în favoarea fiului sau fiicei. Într-un asemenea scenariu, imobilul rămâne bun propriu al beneficiarului, chiar dacă transferul s-a realizat în timpul căsătoriei. Ca urmare, la divorț, casa nu intră în masa de împărțit.
„Dacă se face un contract de donație și se donează doar către dumneavoastră, atunci soția, la divorț, nu are niciun drept. Bunurile dobândite prin donație, chiar dacă apar în timpul căsătoriei, sunt bunuri proprii și nu se împart”, a explicat avocatul Gabriela Ursărescu.
Același tratament se aplică și moștenirilor: ceea ce este primit ca dar sau succesiune rămâne în patrimoniul personal al celui care primește, fără a deveni proprietatea comună a familiei. În plan practic, cu un contract de donație pe numele unuia singur, imobilul rămâne în afara partajului, indiferent că a servit ca locuință a familiei.
Ce merită verificat imediat: priviți cu atenție actul de dobândire (contractul de vânzare–cumpărare sau cel de donație) și înscrierea în cartea funciară. Denumirea actului, părțile indicate și clauzele atașate arată fără echivoc dacă vorbim despre un bun comun sau un bun propriu. Dacă observați termeni tehnici neclari, solicitați explicații punctuale.
Sugestie utilă: înainte de orice transfer, discutați opțiunile cu un notar sau cu un avocat. Modul în care este redactat documentul – vânzare–cumpărare ori donație – stabilește traiectoria juridică a locuinței și poate preveni conflicte viitoare între soți.
Exemplu pe scurt: dacă părinții fac o vânzare–cumpărare către copil în timpul mariajului, la despărțire locuința intră în masa de împărțit sau se compensează valoarea; dacă aleg donația către unul singur, imobilul rămâne al acelui soț, fără a se supune partajului. Alegerea formei juridice modelează direct drepturile asupra casei.
