var interstitialSlot;
googletag.cmd.push(function() {
interstitialSlot = googletag.defineOutOfPageSlot(
'/23293390090/stirifaine.com/stirifaine.com_interstitial',
googletag.enums.OutOfPageFormat.INTERSTITIAL);
interstitialSlot.addService(googletag.pubads());
// Slot returns null if the page or device does not support interstitials.
//document.getElementById('link').style.display = 'block';
// Enable SRA and services.
googletag.pubads().enableSingleRequest();
googletag.pubads().set('page_url', 'stirifaine.com');
googletag.enableServices();
googletag.pubads().refresh([interstitialSlot]);
});
Dan nu a întrerupt-o. Nici măcar când simțea cum fiecare cuvânt îi strânge stomacul.
slot.defineSizeMapping(mapping1);
slot.addService(googletag.pubads());
googletag.enableServices();
googletag.display('stirifaine.com_responsive_1');
});
— Le țineau închise, a continuat Mara. Unele plângeau tot timpul. Altele nu mai vorbeau deloc. Ana… doamna Ana… era diferită. Încerca să ne ajute. Îmi dădea mâncarea ei, mă învăța să nu mă uit în ochii lor. Mi-a spus că, dacă scap, să vă caut. Că dumneavoastră nu ați încetat niciodată să o căutați.
Dan a închis ochii. În minte i-a apărut Ana, așa cum era ea: încăpățânată, caldă, incapabilă să stea deoparte când cineva suferea.
— Unde e locul ăsta? a întrebat el, răgușit.
— O clădire veche, păzită. Drum forestier, multă liniște. Am fugit noaptea, prin pădure. Am mers zile întregi. Oamenii m-au ajutat, dar nu întrebau nimic. Așa e mai sigur.
Dan s-a ridicat brusc. Oboseala de ani întregi dispăruse. În locul ei era ceva ascuțit, limpede.
