O badante de 60 de ani din Chieti, provincia cu același nume din regiunea Abruzzo, este cercetată în Italia după ce ar fi ajuns să moștenească două imobile și 20.000 de euro de la o bătrână considerată incapabilă să își gestioneze singură interesele.
Ancheta vizează suspiciuni legate de autenticitatea testamentului și de modul în care acesta a fost obținut.
Potrivit Il Messaggero, procurorii iau în calcul că femeia ar fi profitat de problemele medicale ale victimei pentru a o determina să semneze un document considerat apocrif: un testament olograf care, însă, ar fi fost cel mai probabil scris de altcineva.
Prin acel act, suspecta ar fi dobândit două proprietăți imobiliare și banii dintr-un cont curent, în total 20.000 de euro.
Cazul a pornit de la plângerea surorii bătrânei, care a semnalat existența unui testament întocmit după numirea unui administrator de sprijin pentru victimă.
În document, badanta de 60 de ani ar fi fost desemnată moștenitoare universală, ceea ce i-ar fi permis să devină titulara celor două imobile și a contului bancar.
Victima, originară dintr-o localitate mică din provincia Chieti, a decedat între timp, la vârsta de 85 de ani.
În dosar apar și elemente privind lipsa capacității de a dispune prin testament: bătrâna ar fi avut interdicția de a face astfel de acte, în baza unei dispoziții a judecătorului tutelar.
De asemenea, pentru mai mulți ani ar fi fost internată într-o unitate sanitară, însă anchetatorii consemnează că suspecta nu ar fi vizitat-o niciodată acolo. Totodată, femeia ar fi fost necunoscută familiei victimei și administratorului de sprijin.
Pe baza indiciilor, se conturează ipoteza că, profitând de degradarea psihică a bătrânei, suspecta ar fi determinat-o cu intenție să semneze un testament redactat de o altă persoană, care ar fi consemnat „ultimele voințe” fără ca acestea să poată fi atribuite victimei. Tocmai acest document ar fi fost suficient pentru transferul bunurilor și al banilor.
Ancheta se află în fază incipientă și trebuie să lămurească, între altele, cum a ajuns femeia cercetată într-o relație de încredere cu victima.
Între timp, procurorul din Sulmona, Edoardo Mariotti, a cerut sechestru preventiv, iar judecătorul pentru investigații preliminare, Emanuele Lucchini, a dispus blocarea celor două imobile aflate într-o localitate turistică din provincia L’Aquila, precum și a contului curent.


