După ce apelul s-a terminat, liniștea a căzut din nou peste holul rece al casei.
Ana și-a strâns caietele în grabă, cu mâinile tremurând.
— Îmi pare rău, domnule Mihai… dacă vreți, nu mai vin… mâine nu mai vin deloc… a spus ea încet, fără să-l privească.
Mihai însă nu răspundea.
Se uita la caietele din mâna ei, apoi la lumânarea mică ce pâlpâia pe podea.
Un gând îi tot bătea în cap.
— La ce facultate ești? a întrebat el.
Ana a clipit surprinsă.
— La Drept… la fără frecvență… încerc să termin anul doi.
— Și vrei să devii…?
— Avocat, a spus ea aproape în șoaptă.
A fost prima dată când a ridicat capul cu adevărat.
În ochii ei nu mai era doar teamă.
Era și o flacără.
Mihai a rămas câteva secunde tăcut.
Apoi a luat lumânarea și a stins-o între degete.
— Nu mai înveți niciodată la lumânare în casa mea.
Ana s-a albit la față.
— Domnule… vă rog… nu mă dați afară…
— Cine a spus că te dau afară?
Ea a rămas nemișcată.
— De mâine înveți la biroul din bibliotecă. Ai lumină bună acolo.
Ana a crezut că nu a auzit bine.
— Domnule…?
— Și încă ceva.
Mihai a scos portofelul, a luat o carte de vizită și i-a întins-o.
— Mâine dimineață mergi la adresa asta. E un avocat foarte bun. Un prieten de-al meu. O să-ți găsească un stagiu la biroul lui.
Caietele i-au alunecat din mâini.
— Dar eu… eu fac curat…
— Nu. Tu studiezi dreptul.
Ochii Anei s-au umplut de lacrimi.
— Nu pot accepta… e prea mult…
Mihai a zâmbit pentru prima dată în multe luni.
— Ba poți. Pentru că nu e o pomană.
A făcut o pauză.
— E o investiție.
În săptămânile care au urmat, lucrurile s-au schimbat complet.
Ana nu a mai făcut curățenie.
Mihai i-a păstrat salariul ca bursă.
Seara, după muncă, o găsea în bibliotecă învățând printre rafturi pline de cărți.
Uneori discutau ore întregi despre lege, procese și dreptate.
Pentru prima dată după mult timp, Mihai simțea că face ceva care chiar conta.
Dar cea mai mare surpriză a venit un an mai târziu.
Într-o dimineață, Mihai a fost chemat la tribunal.
Compania lui era aproape de faliment, iar un proces complicat îi putea lua ultima șansă de salvare.
Când a intrat în sală, a rămas împietrit.
La masa avocaților stătea Ana.
Cu roba pe ea.
Sigură pe ea.
Calmă.
Ea era acum parte din echipa care îi apăra firma.
Procesul a durat ore întregi.
Argumentele ei au fost precise, clare și puternice.
Când judecătorul a anunțat verdictul, Mihai aproape că nu a respirat.
Compania câștigase.
Procesul fusese întors complet în favoarea lor.
După ședință, Mihai a ieșit pe treptele tribunalului.
Ana a venit spre el, emoționată.
— Domnule Mihai… am reușit.
El a râs.
— Nu… Ana.
A dat din cap spre clădirea tribunalului.
— Tu ai reușit.
Ana a zâmbit printre lacrimi.
Uneori, destinul nu schimbă doar o viață.
Ci două.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
