—Știți ce doare cel mai tare? Tata a plecat din lumea asta ținând strâns ceasul. Îi rostea numele dumneavoastră. Voia să-și ceară iertare. Apoi a murit și mama, cred că de supărare. Am rămas singur, cu două lucruri: ceasul și adresa acestui restaurant. Mi-a spus: „Dacă te rătăcești vreodată, caută aici”.
Lacrimile lui Robert au izbucnit fără să le mai poată stăvili.
Mult timp a rămas tăcut. Mesele perfect aranjate, lumina caldă, contractul uriaș așteptând semnătura — toate s-au topit în fundal. În fața lui nu mai stătea un copil prăfuit, ci urma vie a propriei sale greșeli.
S-a ridicat încet, ca și cum fiecare mișcare trebuia cântărită.
A făcut atunci ceva ce nimeni nu-l văzuse vreodată făcând.
L-a îmbrățișat.
Emil a încremenit, cu brațele stinghere. Nimeni nu îl mai strânsese la piept de ani întregi. Apoi, încet, degetele i s-au agățat de sacoul scump, tremurând.
Robert plângea.
Nu discret. Nu stăpânit.
Plângea ca un om care a pierdut totul.
—Iartă-mă — a spus, cu glasul frânt. — Pe tatăl tău nu mai pot… dar pe tine te rog să mă lași.
A fost pentru prima oară când Emil a simțit că nu mai e singur pe pământ.
În aceeași seară, Robert a anulat toate întâlnirile. L-a luat pe băiat acasă. I-a cumpărat haine. L-a dus la doctor. Iar a doua zi, a mers el însuși la cimitir.
A rămas multă vreme în fața mormântului lui Mihai.
—Fiule… am fost orb — a șoptit. — Dar n-am să mai fug.
Apoi a făcut un lucru care i-a schimbat întreaga viață.
A înființat un program pentru copiii muncitorilor din construcții: burse, școli, medicamente. Emil a fost primul înscris.
Băiatul a ajuns la liceu. A învățat pe brânci. A desenat clădiri, exact cum visase tatăl lui.
Ani mai târziu, Emil a absolvit Facultatea de Arhitectură.
La inaugurarea primei clădiri proiectate de el, Robert purta ceasul.
Emil îl purta pe celălalt.
Pe spate, aceeași gravură.
De data aceasta, aurul nu mai purta greutatea vinei.
Ținea loc de familie.
Aceasta este o poveste bazată pe informații fictive și nu trebuie luată ca atare. Este o poveste recreațională ca oricare alta, iar asemănările cu viața reală sunt pur întâmplătoare.
