Fostul premier Victor Ponta a comentat evoluția crizei economice pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu și a transmis că nu se teme de o eventuală lipsă a carburanților, însă avertizează că scumpirea energiei ar putea aduce o criză economică severă și noi poveri fiscale. Victor Ponta a fost prim-ministru al României între 2012 și 2015.
Într-o intervenție telefonică la televizor, acesta a susținut că majorările de preț nu se vor opri prea curând, în condițiile în care războiul din Iran continuă și nu există semne clare că situația s-ar calma. În opinia sa, România nu a fost pregătită pentru o asemenea criză, iar populația va resimți tot mai puternic efectele economice.
Referindu-se la prețul carburanților, Victor Ponta a afirmat că o mare parte din suma plătită de români la pompă ajunge la stat și că tocmai de acolo s-ar putea face reduceri, așa cum, spune el, au procedat și alte țări. Fostul premier a declarat că România nu ar trebui să se confrunte cu o penurie de combustibil, deoarece nu depinde direct de importurile de petrol din Golf, având atât producție internă, cât și alte surse de aprovizionare.
În schimb, adevărata problemă, în viziunea sa, este impactul general al prețurilor ridicate asupra economiei. Victor Ponta susține că România pierde tot mai mult la capitolul producție și consum, iar în lipsa unor încasări consistente, guvernul ar putea compensa prin introducerea unor taxe și biruri suplimentare. În același context, el a lansat și critici la adresa USR, afirmând că prezența partidului la guvernare ar accentua suferințele populației.
Ponta a vorbit și despre protestele minerilor, spunând că nemulțumirile acestora ar trebui îndreptate către cei care au influență directă în decizie. În declarațiile sale, l-a invocat pe Radu Miruță, politician originar din Gorj, care a deținut funcții ministeriale în guvernul condus de Ilie Bolojan.
Fostul premier a susținut că liderii locali cu putere reală ar trebui să intervină pentru rezolvarea situației și a sugerat că protestatarii ar trebui să își îndrepte presiunea spre acei oameni politici care pot obține efectiv schimbări, nu spre personaje care, în opinia sa, nu mai au un rol direct în luarea deciziilor.
