Veronica a trecut printr-un accident rutier grav care i-a schimbat radical viața. În vara anului 2018, în timp ce revenea spre Moldova după un drum lung din străinătate, mașina în care se afla alături de fostul soț și de cei doi copii a lovit un cap de pod. Consecința a fost dramatică: o fractură de coloană care a lăsat-o imobilizată într-un scaun cu rotile. Cu toate acestea, femeia a găsit resurse pentru a-și reconstrui prezentul, căutând echilibrul și sprijinul de care avea nevoie.
Accidentul și urmările imediate
Totul s-a petrecut pe 14 iulie 2018, în zorii zilei, după un traseu obositor care a inclus opriri la prieteni și rude, înainte de intrarea în țară. Fostul soț se afla la volan, iar oboseala acumulată pe parcursul drumului a fost, potrivit mărturiei femeii, factorul care a dus la tragedie. Lipsa odihnei la volan a transformat câteva clipe într-un impact devastator.
„Viața mea a luat o întorsătură totală în anul 2018, pe data de 14 iulie, între orele 5-6 dimineața. Ne întorceam din vacanță din Spania, dar am făcut câteva zile popas la niște prieteni, apoi am făcut popas în Italia la fosta mea soacră și din Italia am pornit spre Moldova. Fostul meu soț nu s-a oprit absolut deloc să doarmă, era super obosit…”
Impactul a produs leziuni multiple. Cea mai gravă a fost fractura coloanei vertebrale, urmată de afectarea splinei, ceea ce a impus intervenții medicale imediate. În ciuda severității traumatismelor mamei, copiii au scăpat cu răni minore. Unul dintre ei a avut o lovitură ușoară la un picior, iar celălalt s-a confruntat cu o traumă psihologică generată de șocul evenimentului.
„Cel mic, din fericire, a fost totul bine… Cel mare are o traumă. Eu și fostul soț aveam centurile, copiii nu.”
În acele momente, corpurile de intervenție au acționat cu rapiditate, iar Veronica a fost transportată la spital pentru îngrijiri de urgență. Ea își amintește cum era menținută conștientă și cum medicii îi verificau constant mobilitatea membrelor.
„Am fost dusă la spitalul din Iași în câteva minute… Pe drum deja îmi pierdeam cunoștința, dar medicii m-au ținut trează… M-au întrebat: «Simți picioarele? Simți mâinile?»”
Drumul greu al recuperării și viața de după
După stabilizare, medicii au montat plăci și șuruburi pentru a fixa coloana, iar leziunile splinei au fost, de asemenea, tratate. Recuperarea a însemnat luni de terapie, restricții și reînvățarea gesturilor elementare ale vieții cotidiene. Veronica povestește că a purtat semne pe tot corpul — tăieturi, vânătăi, dureri persistente — însă cel mai greu a fost să accepte ireversibilitatea situației: dependența de scaunul cu rotile.
„M-am rănit în tot corpul, și în frunte, și în coate, dar nu am avut nimic rupt. Atât că s-a fracturat coloana vertebrală și, din cauza asta, sunt în scaun cu rotile. Și splina a fost spartă.”
Pe lângă recuperarea fizică, Veronica a traversat și o perioadă dificilă în plan personal. Ea spune că s-a confruntat cu decepții și tensiuni familiale, inclusiv episoade de infidelitate și reproșuri care au adâncit rănile emoționale. Cu toate acestea, dorința de a menține stabilitatea copiilor a cântărit decisiv în eforturile ei de a merge mai departe.
În timp, femeia a reușit să-și regăsească resursele interioare și să-și clădească o rutină adaptată noilor limite: program de recuperare, consultații periodice și exerciții pentru a preveni complicațiile. În jurul ei s-au strâns oameni care i-au înțeles nevoile, iar fiecare progres — oricât de mic — a contat. Astăzi, Veronica vorbește despre curaj, consistență și sprijinul primit, elemente care o ajută să trăiască demn cu dizabilitatea.
În prezent, prioritare rămân terapiile de întreținere și grija pentru cei doi copii. Ea își organizează zilele în jurul exercițiilor, al vizitelor medicale și al activităților de familie, încercând să păstreze un ritm care să susțină atât sănătatea sa, cât și binele celor mici.
