Andrei Bacalu, jurnalistul care a comentat pentru Televiziunea Română aselenizarea misiunii Apollo 11, pe 20 iulie 1969, a încetat din viață. El a fost vocea care a adus în casele românilor momentul istoric în care Neil Armstrong și Buzz Aldrin au pășit pe Lună, într-o transmisie unică pentru blocul estic la acea vreme. Anunțul decesului a fost făcut de TVR.
Deși era medic de profesie, Andrei Bacalu a fost remarcat de Tudor Vornicu și a devenit una dintre figurile emblematice ale redacției științifice a Televiziunii Române. S-a impus prin profesionalism, cultură vastă și prin capacitatea de a explica fenomene complexe într-un limbaj accesibil publicului larg.
În 1983, cariera sa în televiziune a fost întreruptă brusc, după ce autoritățile comuniste i-au interzis să mai apară pe post. Doi ani mai târziu, în 1985, Andrei Bacalu s-a stabilit în Israel, unde și-a continuat activitatea în alte domenii.
Cei care l-au cunoscut și telespectatorii care l-au urmărit îl descriu ca pe un profesionist erudit, cu o exprimare elegantă și o pasiune pentru cunoaștere. Vocea sa calmă a transformat relatarea tehnică a aselenizării într-o experiență captivantă pentru publicul din România.
Într-un comunicat, Televiziunea Română a marcat dispariția sa: „De astăzi, Televiziunea Română este mai săracă”.
