Au fost identificaţi zeci de mii de bugetari care pot fi concediaţi. Măsurile de austeritate pregătite

40.000 de posturi din administrația publică urmează să fie eliminate, conform unui plan de reorganizare anunțat de vicepremierul Tanczos Barna la Digi24. Reducerile vor fi operate la nivelul primăriilorconsiliilor județene, dar și în cabinetele secretarilor de stat și miniștrilor.

ficialul a precizat că nu se va interveni asupra numărului consilierilor locali și nici asupra funcției de viceprimar în comunele cu mai puțin de 1.500 de locuitori până la viitoarele alegeri.

Reorganizarea administrației publice

„Este o estimare făcută de Ministerul Dezvoltării în urma propunerilor pe care le-au făcut colegii noștri de acolo, cu privire la organizarea administrației publice locale, numărul de posturi maxime pe fiecare administrație publică locală în parte, numărul de posturi maxime pe prefecturi, pentru că și prefecturile vor avea de redus cu 20% numărul de posturi ocupate. În același timp, vizează și cabinetele demnitarilor de la centru, adică secretari de stat, miniștri, vizează anumite comasări de instituții, să vedem care vor fi instituțiile, lista finală care va intra în pachetul doi sau ulterior vor veni proiecte de legi, ordonanțe de urgență prin care facem și aceste comasări de instituții pentru a reduce risipa și pentru a crește eficiența în administrația publică locală”– a spus vicepremierul Tanczos Barna.

Acesta a mai explicat că,

„se reduce numărul de posturi pe cabinete, se reduce numărul de posturi pe administrația publică locală, pe UAT, pe primărie sau pe consiliul județean, în funcție de numărul de locuitori din localitatea respectivă sau din județul respectiv și trebuie să mergem mai departe pe eficientizarea activităților prin digitalizare, prin servicii mai ieftine, ca să reducem costurile”.

Vicepremierul a subliniat că a fost eliminată din discuție varianta desființării funcției de viceprimar în comunele mici.

„Am eliminat această propunere. Viceprimarul rămâne în funcție până la sfârșitul mandatului actual și tot până la sfârșitul mandatului actual rămâne și numărul de consilieri, pentru că este imposibil să schimbi în timpul mandatului, să elimini consilieri care au fost votați de populație. Dar pentru următorul mandat, peste 3 ani de zile, practic o să avem cu siguranță și propuneri cu privire la numărul de consilieri care poate fi redus în funcție de numărul de locuitori din acele comune, orașe, municipii. Inclusiv cu privire la viceprimari se va lua o decizie finală undeva pe la sfârșitul acestui mandat, pentru a începe mandatele următoare pe noile scheme de conducere a unităților administrativ-teritoriale”– a explicat el.

În discuție a fost adusă și propunerea premierului Ilie Bolojan, potrivit căreia un secretar de comună ar putea lucra pentru mai multe localități din aceeași zonă. Vicepremierul Tanczos Barna a confirmat că această soluție este deja prevăzută în legislație și poate fi aplicată acolo unde este nevoie.

„Am creat această posibilitate pentru administrația publică locală. Nu ar trebui să preluăm la București toate deciziile, pentru că autonomia administrației locale trebuie respectată. La București se creează prin legislație posibilități și s-a creat această posibilitate, ca funcționarii publici să poată să lucreze în administrația locală cu normă fracționată, adică să poate să lucreze 4 ore un topograf la o comună și 4 ore la o altă comună sau un economist poate să lucreze 4 ore la o comună, 4 ore la o altă comună”.

Oficialul a punctat că această măsură are ca scop reducerea cheltuielilor și crearea unei mai mari flexibilități la nivel local.

„Astfel, reducem costurile pe fiecare unitate administrativ-teritorială și creăm o flexibilizare. Primarii pot adapta numărul de persoane care lucrează în comună la nevoile reale. Nu sunt atât de rigide aceste formule în continuare și da, într-adevăr, este o posibilitate creată prin acest pachet de măsuri pentru administrația publică locală, de flexibilizare a timpului de muncă și de fracționare a normelor, acolo unde nu este nevoie de o normă întreagă pentru o anumită activitate”– a explicat vicepremierul

Astfel, reorganizarea administrației are în vedere atât reduceri de personal la nivel central și local, cât și măsuri care permit o utilizare mai eficientă a resurselor umane prin împărțirea atribuțiilor între mai multe comune, în funcție de necesitățile fiecărei zone.

Distribuie acest articol:

Recomandam urmatoarele produse:

Glisează →

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *