Sfânta Pelaghia a trăit în vremea împăratului Numerian, în cetatea Antiohiei. Era o femeie de o mare frumusețe trupească, dar viața ei era adâncită în păcat. Umbla prin teatre, spectacole și locuri de petrecere, câștigându-și existența prin desfrâu. În timp, strânsese o avere considerabilă, dar inima ei rămăsese pustie.
Întâlnirea cu episcopul Non, un om al lui Dumnezeu, i-a schimbat viața pentru totdeauna. Acesta a văzut în ea nu o femeie pierdută, ci un suflet care aștepta izbăvirea. Prin cuvintele lui pline de blândețe și lumină, Pelaghia a simțit cum inima i se cutremură. S-a pocăit cu lacrimi fierbinți, s-a botezat și a renunțat la tot ce avea, împărțind averea sa celor săraci.
După botez, a luat haine bărbătești pentru a se tăinui și a plecat în Țara Sfântă, pe Muntele Măslinilor, unde s-a închis într-o chilie. Acolo a petrecut în post, rugăciune și smerenie până la moarte. Când trupul ei a fost descoperit, nimeni nu a știut că sub veșmintele călugărești se afla o femeie. Dumnezeu a ascuns taina ei până la sfârșit, pentru ca lumea să-i vadă nu trupul, ci sfințenia.
Sfânta Pelaghia este o pildă rară de transformare: o femeie căzută care, prin pocăință sinceră, s-a ridicat la măsura sfințeniei.
În aceeași zi este pomenită și o altă Pelaghia, fecioară de neam nobil din Antiohia Siriei. Într-o vreme de persecuție, conducătorul provinciei a aflat că este creștină și a trimis ostași s-o prindă.
Când soldații i-au înconjurat casa, tânăra s-a rugat cu lacrimi, cerând Domnului să nu o lase să fie necinstită de păgâni. După o rugăciune fierbinte, s-a urcat pe acoperiș și s-a aruncat în prăpastie, dându-și sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Pentru jertfa ei curată, Sfântul Ioan Gură de Aur a lăudat-o în scrierile sale, numind-o pildă de curaj, feciorie și dragoste pentru Hristos.
Sfânta Taisia din Egipt – o pocăință care a luminat cerul
Sfânta Taisia a trăit în Egipt, în secolul al V-lea. Provenea dintr-o familie înstărită și, după moartea părinților, și-a împărțit averea săracilor și călătorilor. La început, viața ei era plină de evlavie, dar, după ce a rămas fără mijloace, a fost ispitită de lume și a căzut în păcat, trăind o vreme în desfrâu.
Cuvioșii Părinți din pustia Sketis, știind că altădată făcuse mult bine, l-au trimis pe Sfântul Ioan Colovul (Ioan Piticul) să o aducă la pocăință. Când sfântul a ajuns la casa ei, a privit-o cu lacrimi și i-a spus:
„Cum să nu plâng, când ai uitat de Mirele tău, Domnul Iisus Hristos, și faci voia celui rău?”
Cuvintele acestea au străpuns inima Taisiei. Cuprinsă de rușine și durere, a întrebat dacă mai este posibilă iertarea pentru o păcătoasă ca ea. Sfântul i-a spus că Hristos a venit pe pământ tocmai ca să caute și să mântuiască pe cei pierduți.
Atunci, Taisia a lăsat totul și l-a urmat pe sfânt în pustie, fără să se mai uite înapoi. În aceeași noapte, după ce s-au rugat, o lumină cerească a coborât asupra ei, iar îngerii i-au luat sufletul. Dumnezeu a primit pocăința ei sinceră și a răsplătit-o cu mântuire.
Când Sfântul Ioan s-a rugat să afle ce s-a întâmplat cu sufletul ei, un înger i-a spus:
„O singură oră de pocăință a făcut cât o viață întreagă, pentru că s-a căit cu inimă zdrobită și curată.”
Povestea Taisiei arată că niciun păcat nu este mai mare decât iubirea și iertarea lui Dumnezeu, dacă omul se întoarce din toată inima la El.
Tot pe 8 octombrie este pomenit și Sfântul Ignatie Bulgarul, un tânăr care a trăit în vremea dominației otomane. Născut în satul Eski Zagora, a fost botezat cu numele Ioan și, de mic, a arătat dragoste pentru rugăciune și viață curată.
După ce familia lui a fost ucisă de turci, Ioan a fugit și s-a refugiat la Muntele Athos, unde s-a călugărit, primind numele de Ignatie. Dorind să mărturisească pe Hristos, a mers la Constantinopol, știind că acolo îl așteaptă moartea.
