Momente dificile pentru Horia Moculescu! Artistul a fost transportat de urgență la spital și este internat în stare gravă.
Compozitorul Horia Moculescu, una dintre figurile definitorii ale muzicii ușoare românești, se află în stare gravă la Institutul „Matei Balș” din Capitală, fiind internat la Secția de Terapie Intensivă, conform unor surse medicale. Este o veste dureroasă, pe care publicul care îl admiră și îl iubește cu sinceritate o primește cu greu.
Surse medicale au declarat că prognosticul este rezervat, iar evoluția depinde exclusiv de rezistența organismului.
“Nu este bine. Problemele de fond, cu vârsta, din păcate, își spun cuvântul. Noi facem tot ce este omenește posibil”, au transmis medicii.
Artistul, ajuns la vârsta de 88 de ani, s-a confruntat în ultimii ani cu afecțiuni serioase care i-au afectat mai multe organe. De această dată, starea lui este considerată „critică”, iar medicii fac tot posibilul pentru a-i stabiliza funcțiile vitale.
În ultimele luni, Horia Moculescu a apărut vizibil slăbit și se deplasa cu ajutorul unui scaun cu rotile, lucru care a amplificat îngrijorarea celor care îl urmăresc. Recent, el a fost surprins într-un videoclip împreună cu compozitorul Mihai Alexandru și cu fiica sa, Nidia Moculescu, care îi este alături și îl sprijină necondiționat în această perioadă grea.
Clipul s-a răspândit rapid pe rețelele de socializare, arătându-l pe maestru firav, îmbrăcat simplu, dar păstrând acel zâmbet cald și acea lumină specială din privire. Deși nu au fost comunicate informații medicale detaliate, aspectul său slăbit și fragilitatea evidentă au provocat emoții puternice și mesaje de susținere din partea admiratorilor.
Horia Moculescu rămâne una dintre personalitățile de referință ale muzicii românești – pianist, compozitor, realizator de emisiuni și un om plin de căldură și umor. De-a lungul unei cariere de peste șaizeci de ani, a creat sute de melodii devenite șlagăre și a impresionat prin eleganță, inteligență și sensibilitate artistică.
În aceste clipe grele, prietenii, colegii de breaslă și fanii săi se roagă pentru însănătoșirea lui. România nu este pregătită să se despartă de cel care i-a oferit atâta muzică, bucurie și emoție de neuitat.
Horia Moculescu, în scaun cu rotile?!
După cum s-a menționat, în vara acestui an, apariția lui Horia Moculescu într-un scaun cu rotile a stârnit îngrijorare printre admiratori. Totuși, el a ținut să clarifice că nu era vorba de un scaun cu rotile medical, ci de un scaun de birou, dorind astfel să liniștească publicul.
„E o poză nefericită pusă de Mihai Alexandru. Eu stau pe scaunul meu de la birou, acela nu e un scaun cu rotile. Scaunul are roți. Ar trebui să fac o poză scaunului și să v-o trimit, ca să scap de aceste telefoane”, a spus Horia Moculescu.
Însă, deși a lămurit problema scaunului, compozitorul a admis că starea lui de sănătate nu este tocmai una bună.
„Lucrurile nu sunt grave, dar nu sunt bine. Nu sunt bine pentru că, în primul rând, am 88 de ani. Sunt sub tratament de ani de zile”, a mai mărturisit Horia Moculescu, la vremea respectivă.

