Publicat pe 8 martie 2026, cazul relatat de Daciana Sârbu a stârnit rapid discuții: fiica ei, trecută în evidențe ca minor neînsoțit, nu ar mai fi fost lăsată să urce în autocarul pus la dispoziție pentru cetățenii români care se îndreptau spre aeroport, în vederea repatrierii din Emiratele Arabe Unite. Potrivit mamei, schimbarea s-ar fi produs în ultimul moment, după o discuție a ministrului Afacerilor Externe, Oana Țoiu, cu reprezentanții Consulatului României la Dubai, când ar fi fost invocată o așa‑numită „vulnerabilitate de imagine”.
Daciana Sârbu afirmă că prioritatea familiei a fost siguranța copilului, iar deciziile administrative n-ar trebui să o afecteze pe fiica sa, în special într-un context tensionat. Ea spune că a decis să vorbească public după ce a auzit-o plângând la telefon, în timp ce aștepta îmbarcarea către aeroport.
Context și relatarea mamei
În versiunea prezentată de Sârbu, adolescenta fusese acceptată inițial pe listele autorităților pentru repatriere și urmase pașii comuni: confirmarea statutului de minor neînsoțit, prezentarea la punctul de întâlnire, verificările premergătoare și așteptarea transportului către aeroport. Răsturnarea ar fi venit când autocarul era pregătit să plece, moment în care accesul i-ar fi fost refuzat fără explicații detaliate la fața locului.
Fosta europarlamentară susține că motivarea transmisă pe canal instituțional a făcut trimitere la considerente de imagine și nu la elemente care țin de siguranță ori de protecția copilului. Din relatarea ei reiese că, pe fondul tensiunilor din regiune, familia încercase zile la rând să identifice o rută sigură de revenire în țară, apelând constant la consulat, la agenții de turism și la persoane apropiate.
„vulnerabilitate de imagine”
Acesta ar fi fost termenul-cheie menționat în discuțiile invocate de Sârbu drept justificare pentru nepermiterea accesului în autocar, deși minora figura pe listele de repatriere. În opinia mamei, o asemenea formulare nu ar trebui să blocheze o măsură menită să protejeze un copil aflat într-o procedură oficială de întoarcere.
Pașii menționați și punctele rămase neclare
Relatarea descrie o succesiune de etape: înscrierea pe liste, confirmarea statutului de minor neînsoțit, prezentarea la ora indicată, așteptarea îmbarcării în autocar. Cu toate acestea, accesul ar fi fost refuzat când transportul urma să plece spre aeroport. Potrivit mamei, pe teren nu au fost oferite explicații detaliate, ci doar trimiteri la decizii comunicate de „la nivel superior”.
Situația a deschis, astfel, o serie de întrebări legate de criteriile aplicate în selecția persoanelor care urcă în mijloacele de transport către aeroport în operațiunile de repatriere, despre felul în care se transmit și se justifică deciziile, dar și despre modul în care sunt tratate excepțiile atunci când sunt implicați copii. Sârbu subliniază că familia a urmat indicațiile primite și că orice considerent de imagine ar trebui să cedeze locul interesului superior al copilului și nevoii de siguranță.
În lipsa unor lămuriri oficiale detaliate, rămân nelămurite elemente-cheie: cum se stabilește ordinea de prioritate, cine își asumă decizia finală la fața locului, ce procedură se aplică atunci când statutul de minor neînsoțit este deja confirmat și în ce fel se comunică, pe înțelesul tuturor, modificările apărute în ultimele minute înaintea transportului către aeroport.
Relatarea Dacianei Sârbu a generat reacții și dezbateri publice, alimentate de sensibilitatea subiectului și de contextul regional. Până la transmiterea unor clarificări punctuale din partea instituțiilor implicate, discuțiile se concentrează pe nevoia unor reguli transparente și previzibile, pentru ca astfel de situații să nu se repete în zonele de tranzit și la îmbarcarea către cursele de întoarcere.
