Uciderea liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei, în urma unui atac atribuit Statelor Unite și Israelului pe 28 februarie 2026, a produs un seism geopolitic resimțit direct la Moscova. Potrivit relatărilor din culisele puterii, șocul provocat la Kremlin i-ar fi amplificat lui Vladimir Putin atât teama pentru propria siguranță, cât și ambiția de a forța victoria împotriva Ucrainei.
Atacul din 28 februarie și ecourile la Moscova
Cu doar câteva luni înainte de raidul letal din Iran, președintele rus refuza chiar să ia în calcul un asemenea scenariu. Întrebat despre o posibilă tentativă asupra vieții lui Khamenei, liderul de la Kremlin a tăiat scurt discuția.
„Nici măcar nu vreau să discut despre asta”
Realitatea de pe 28 februarie a contrazis însă acea atitudine. Dispariția ayatollahului a fost urmată, potrivit surselor citate în presă, de o accentuare vizibilă a stării de alertă la vârful sistemului rusesc. Aproape simultan, s-a conturat și ideea că războiul din Ucraina trebuie împins fără ezitare către obiectivul maximal: cucerirea totală, indiferent de costuri.
În mesajele oficiale, Kremlinul a condamnat dur operațiunea din Iran. Tonul a fost fixat chiar de președintele rus, care a calificat evenimentul drept o sfidare a regulilor fundamentale.
„O crimă… comisă cu o încălcare cinică a tuturor normelor moralității umane și a dreptului internațional”, a declarat Vladimir Putin despre uciderea lui Ali Khamenei.
Declarația a funcționat ca un semnal intern și extern: Moscova își apropie discursul de Teheran și, în același timp, indică faptul că evaluările propriei securități s-au înăsprit. În logica deciziilor de la Kremlin, această nouă realitate ar justifica intensificarea presiunii militare pe frontul ucrainean.
Aliați tot mai puțini pentru Kremlin
Pierderea sprijinului iranian la nivelul simbolic al conducerii s-a produs la scurt timp după un alt episod cu impact pentru rețeaua de prieteni a Moscovei. La începutul lui 2026, președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, a fost capturat în urma unei operațiuni externe, fapt care a complicat suplimentar ecuația diplomatică pentru Rusia. Două pivoți ai relațiilor sale – Teheranul și Caracasul – au intrat brusc într-o zonă de imprevizibil.
În acest context, analiștii notează că Vladimir Putin ar evalua războiul din Ucraina ca pe un test existențial, cu miză directă pentru supraviețuirea regimului. Cu tot mai puțini parteneri de încredere, Kremlinul pare să mizeze pe forță și pe accelerarea deciziilor operaționale, mai ales după eliminarea lui Khamenei.
Semnalele publice rămân ferme: condamnare fără echivoc a atacului din Iran și un mesaj subliniat în repetate rânduri către adversari. Ecoul celor două fraze – „Nici măcar nu vreau să discut despre asta” și „O crimă… comisă cu o încălcare cinică…” – conturează atât schimbarea de ton la Moscova, cât și noua scară a ambițiilor sale regionale.
