Eliminarea lui Ali Khamenei, pe 28 februarie, în timpul unui atac atribuit Statelor Unite și Israelului, a creat un șoc geopolitic cu ecouri până la Moscova. Potrivit relatărilor apărute în presa internațională, vestea i-ar fi amplificat lui Vladimir Putin paranoia legată de propria siguranță și i-ar fi întărit hotărârea de a împinge războiul din Ucraina spre obiectivul maximal: controlul total al țării, indiferent de costuri.
Cu doar câteva luni înainte, liderul de la Kremlin refuza categoric să ia în calcul un astfel de scenariu privind soarta aliatului său din Teheran. Între timp, imposibilul s-a produs, iar semnalele transmise din anturajul puterii de la Moscova indică o schimbare de ton: mai puțină prudență și mai multă accelerare a planurilor militare.
Contextul eliminării lui Ali Khamenei
Pe fondul escaladării tensiunilor regionale, atacul de la sfârșitul lunii februarie a dus la moartea liderului suprem al Iranului. Pentru Putin, care miza pe axa Moscova–Teheran în economia de război și în cooperarea militară, dispariția ayatollahului echivalează cu pierderea unui pilon strategic. În discuții anterioare, el respinsese chiar ideea unui astfel de deznodământ:
„Nici măcar nu vreau să discut despre asta.”
După confirmarea morții, reacția publică a președintelui rus a fost vehementă. A apreciat evenimentul drept „O crimă… comisă cu o încălcare cinică a tuturor normelor moralității umane și a dreptului internațional”, formulare ce marchează atât o condamnare politică, cât și încercarea de a-și mobiliza intern propriul public. În plan practic, pierderea partenerului iranian complică traseele de aprovizionare, reduce marja de manevră diplomatică și face mai impredictibilă situația din Orientul Mijlociu, cu potențiale efecte în lanț asupra frontului din Ucraina.
Consecințe pentru calculele Kremlinului
Evaluările neoficiale converg spre aceeași concluzie: dispariția lui Khamenei ar fi funcționat ca un declanșator psihologic pentru liderul rus. Teama privind propria longevitate politică s-ar fi combinat cu dorința de a-și securiza moștenirea printr-o victorie decisivă. În acest sens, presiunea pentru rezultate rapide pe front ar putea crește, în paralel cu intensificarea mesajelor de propagandă și a mobilizării industriei de război.
Contextul extern este și el nefavorabil Moscovei. La început de 2026, un alt aliat apropiat, președintele Venezuelei, Nicolás Maduro, a fost capturat, ceea ce a lovit rețeaua de sprijin politic și economic a Rusiei în emisfera vestică. În lipsa acestor repere, Kremlinul pare să mizeze mai mult pe presiunea militară directă și pe reziliența internă, decât pe negocieri și aranjamente de culise.
În culisele puterii, sursele indică o atmosferă de „timp comprimat”: mai multe decizii sunt împinse înainte cu o viteză mai mare decât în anii trecuți, cu accent pe obținerea de avantaje tactice care să poată fi prezentate publicului intern ca dovezi de forță. O astfel de abordare presupune costuri ridicate – materiale, umane și reputaționale – pe care conducerea rusă pare dispusă să le accepte pentru a evita impresia de slăbiciune.
Pe acest fundal, evaluările occidentale iau în calcul un ritm mai alert al acțiunilor militare ruse, însoțit de campanii de influență calibrate pentru a eroda sprijinul internațional al Kievului. În paralel, sancțiunile și izolarea tot mai accentuată ar putea împinge Moscova către formule alternative de cooperare economică, cu parteneri mai puțin expuși diplomatic.
Rămâne de văzut cum vor evolua raporturile de forțe în regiune după dispariția unui actor-cheie din Orientul Mijlociu. Pentru moment, efectul direct asupra Kremlinului este vizibil: o linie mai dură, o miză strategică mai mare pe frontul din Ucraina și o arhitectură de alianțe mai subțire decât înainte.
