Gestul cu care Gabriela l-a cucerit pe Dani Oțil: “M-am îndrăgostit de soția mea la prima vedere. N-am știut că o să ajungem așa de departe, a fost prima care…”

Dani Oțil, cunoscutul om de televiziune, și Gabriela Prisăcariu, model de renume, formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbizul românesc. Cei doi s-au cunoscut în anul 2018, iar conexiunea dintre ei a fost evidentă încă de la început, astfel că relația a avansat rapid.


Căsătoria civilă a avut loc în mai 2021, iar cea religioasă în iulie 2023. Între timp, au devenit părinți pentru prima oară, aducând pe lume un băiețel adorabil, pe nume Luca Tiago. Într-un interviu recent, Dani, cu umorul său inconfundabil, a povestit cum a cunoscut-o pe Gabriela și cum a început frumoasa lor poveste de dragoste.


Dani Oțil, despre clipa în care a întâlnit-o pe Gabriela Prisăcariu

În urmă cu șapte ani, Dani (44 de ani) și Gabriela (32 de ani) s-au văzut pentru prima dată, iar frumoasa Gabriela i-a captat imediat atenția prezentatorului de la Antena 1. Dani mărturisește acum că nu se aștepta ca modelul să fie interesată de el, dar iată că timpul a demonstrat contrariul, iar astăzi cei doi sunt un cuplu admirat de public și presă deopotrivă.


„Eu m-am îndrăgostit de soția mea la prima vedere, da. N-am știut că o să ajungem așa de departe. Speram că este încă un model care nu mă bagă în seamă, nu răspunde la telefon, că am foarte multe eșecuri în România, dar ea a fost prima care mi-a răspuns la telefon și am mutat-o cu totul la mine’, a spus Dani Oțil.

Se înțeleg de minune și reușesc, cu ajutorul umorului, să treacă peste situațiile mai dificile din viață, ceea ce arată că întâlnirea lor a avut un scop și nu a fost doar o coincidență.

„Cred în suflete complementare, nu știu dacă le zice pereche. Nu cred în doi oameni care se aseamănă foarte mult și se lipesc pe viață. Pentru că găurile unuia trebuie să fie acoperite de atuurile celuilalt. Degeaba sunt identici că nu cred că țin’, a mai spus Dani pentru sursa citată.

Motivul pentru care Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu nu își mai doresc încă un copil

Dani și Gabriela se bucură din plin de viața de părinți alături de băiețelul lor, care a devenit deja o mică vedetă pe rețelele de socializare, dar nu își mai doresc momentan un al doilea copil. Gabriela a recunoscut că Dani este cel care are mai multă răbdare în familie și reușește să-i vorbească pe înțeles fiului lor, care la doar 3 ani este foarte energic și curios.

„El are cea mai multă răbdare, are toată răbdarea din lume și asta mă enervează. Are răbdare, este calm, știe să explice. Eu nu sunt așa, strig: „Haideți mai repede!’ , a mărturisit Gabriela Prisăcariu pentru Cancan.

Deși sunt topiți după micuțul lor, Gabriela și Dani nu iau în calcul încă un copil, întrucât Luca Tiago le consumă aproape toată energia și, din cauza programului alert al băiețelului, au parte destul de des de nopți nedormite.

„Nu îl mai facem pe al doilea, ne este suficient. Nu a fost un copil care să doarmă noaptea, se trezește în continuare în timpul nopții. După aproape trei ani nu avem o noapte dormită cap-coadă. Eu stau cu el pentru că Dani trebuie să fie la muncă, dar când am nevoie se trezește și Dani’, a mai precizat modelul.


Dacă ți-a plăcut, distribuie postarea:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *