Florica m-a privit lung, de parcă încerca să decidă dacă merit sau nu să fiu certată pe loc.
— Am venit să vă văd, normal, a spus ea. Să vă urez la mulți ani. Și să văd ce faceți. Că nu răspundeați la telefon.
— Dormeam, am spus simplu.
— La ora asta? a intervenit femeia necunoscută, făcând ochii mari. Eu la nouă eram deja la piață!
Am inspirat adânc. Aerul mirosea a maioneză, vin și nervi vechi.
— Raluca, să ți-o prezint pe tanti Mariana, vecina mea de la etajul doi, a zis Florica. Am luat-o cu mine, că tot veneam încoace.
Normal. Niciodată nu venea singură.
— Încântată, am murmurat eu, deși nu eram deloc.
Tanti Mariana s-a apropiat de chiuvetă și a clătinat din cap.
— Mamă, mamă… dacă vedea bărbată-miu așa ceva…
— Mihai! a strigat Florica spre dormitor. Ridică-te, mamă, că nu ești la hotel!
Din dormitor nu s-a auzit nimic.
Atunci Florica s-a întors spre mine.
— Asta e viață? Crezi că așa se ține o casă? Uite în ce hal trăiți!
Simțeam cum ceva fierbe în mine. Nu de la oboseală. Nu de la mahmureală. Ci de la anii întregi în care am înghițit.
— Florica, e prima zi din an, am spus rar. Am avut musafiri. Ne-am simțit bine. O să strângem.
— O să, o să… a pufnit ea. Numai promisiuni.
Tanti Mariana dădea aprobator din cap, ca un judecător.
Atunci s-a întâmplat ceva ciudat. Nu am mai simțit frică. Nici rușine.
Doar liniște.
— Florica, am spus eu, uitându-mă direct la ea. E casa mea. A mea și a lui Mihai. Și în casa asta, pe întâi ianuarie, avem dreptul să dormim. Avem dreptul să mâncăm salată boeuf din farfurii nespălate. Avem dreptul să fim dezordonați.
A rămas cu gura întredeschisă.
— Cum îți permiți? a șoptit.
— Foarte simplu, am continuat. Pentru că plătim chirie, facturi, rate. Pentru că muncim. Pentru că nu v-am chemat.
Tanti Mariana a făcut un pas înapoi.
— Eu… eu doar am venit în vizită…
— Vizita se face când ești invitat, am spus calm.
Florica s-a înroșit la față.
— Deci ne dai afară?
— Nu. Vă rog să plecați, am corectat.
În acel moment, Mihai a apărut în ușă, ciufulit, cu ochii mici.
— Mamă, ce se întâmplă?
— Soția ta ne dă afară! a izbucnit Florica.
Mihai s-a uitat la mine. Apoi la chiuvetă. Apoi la ceas.
— Mamă… e cam devreme.
Tăcere.
Florica și-a strâns paltonul.
— Hai, Mariana, a zis rece. Se pare că nu mai suntem bineveniți.
Au plecat. Ușa s-a închis.
În bucătărie a rămas liniște.
Mihai m-a luat în brațe.
— Ai fost curajoasă.
Am zâmbit. Afară ningea mărunt. Un an nou tocmai începuse. Și, pentru prima dată, simțeam că sunt exact unde trebuie.
