Tortul a fost adus pe muzică. Mare, colorat, cu artificii aprinse. Copiii au aplaudat, invitații au scos telefoanele, chelnerii zâmbeau larg. Toți erau atenți la masă, la lumânări, la fotografii.
Atunci m-am ridicat.
Nu am ridicat vocea. N-am bătut cu pumnul în masă. Doar m-am ridicat drept, cu batista aceea murdară încă în mână.
— Înainte să tăiați tortul, aș vrea să spun și eu ceva, am spus calm.
Fiul meu a încremenit. Nora mea a ridicat sprânceana, iritată. Cineva din rudele ei a râs ironic.
— Repede, mamă, a spus fiul meu. Nu e momentul.
— Ba este, am răspuns. E chiar momentul potrivit.
În sală s-a lăsat o liniște grea. Copiii s-au oprit din alergat. Muzica s-a oprit.
— Sunt bunica acestui copil, am continuat. Și poate nu arăt bine după standardele voastre. Poate hainele mele sunt vechi. Dar vreau să știți un lucru.
Am scos din geantă un dosar subțire. L-am deschis încet.
— Acest restaurant, am spus, este plătit integral de mine. Avansul, meniurile, tortul, muzica. Tot.
Un murmur a străbătut sala.
Fiul meu s-a albit la față.
— Ce spui? a bâiguit el.
— Spun adevărul. Pentru că eu am economisit ani de zile. Am muncit la negru, am spălat scări, am făcut curățenie, am crescut copilul tău când voi erați ocupați. Din banii mei.
Am scos chitanțele și le-am pus pe masă.
— Mai mult decât atât, am continuat, casa în care locuiți nu e pe numele vostru. Este pe numele meu. V-am lăsat-o să stați în ea. Din bunătate. Nu din obligație.
Nora mea s-a ridicat brusc.
— Asta e o glumă proastă, a spus ea.
— Nu. Actele sunt la notar. Le-am verificat ieri.
În sală era tăcere totală. Niciun telefon nu mai filma. Nimeni nu mai râdea.
— Astăzi, la ziua nepotului meu, am fost umilită. Batjocorită. Mi s-a dat o batistă murdară, ca unui om fără valoare. Dar vreau să vă spun ceva: respectul nu se măsoară în haine scumpe.
M-am întors spre nepotul meu, care se uita la mine cu ochii mari.
— Tu să nu faci niciodată asta, i-am spus blând. Să nu-ți fie rușine de familie.
Apoi m-am uitat din nou la fiul meu.
— Petrecerea s-a terminat. Nota este achitată. Dar de azi înainte, fiecare merge pe drumul lui.
Am pus batista pe masă și am plecat.
În spatele meu, nimeni nu a mai spus nimic.
Iar râsetele de mai devreme nu s-au mai auzit niciodată.
