Nu uita că trăiești în apartamentul meu și toată viața ta aici ai trăit. Iar începi. O să mă mustri cu asta până la adânci bătrâneți.
Elena și Andrei erau căsătoriți de zece ani.
Elena avea o mamă și un tată vitreg care o crescuse de la vârsta de trei ani.
Fratele mai mic al Elenei, Ciprian, nu era copilul tatălui ei vitreg.
Doar sora mai mică, Mădălina, era a lui. Dar el nu făcea nicio diferență între copii.
Când Elena s-a măritat și s-a mutat la soț, Mădălinei îi erau opt ani.
Andrei s-a înțeles imediat cu tatăl vitreg al soției. Nu era de mirareGheorghe Dumitrescu putea vorbi cu sinceritate chiar și cu copiii vecinilor. Nu conta dacă era un copil, un tânăr sau un bărbat în toată firea în fața lui.
Vorbea la egalitate, găsea subiecte comune și interese.
Despre soacră, Andrei nu avea nimic rău de spus, dar cu Gheorghe s-a apropiat rapid și a început să-l numească tata.
Propriul său tată murise deja.
Mama lui plecase la bunica, bolnavă. Plecase și rămăsese acolo. Casa o lăsase fiului.
Elena și Andrei o renovaseră complet. Tatăl le dăduse mână de ajutor. Mama Elenei mormăianu înțelegea cum de s-a putut muta din oraș la țară.
Mamă, e un orașel. Un orașel mare. Au și blocuri de cinci etaje în centru.
Dar tu ești la țară, într-o casă. E periferie, deci e sat…
…Trecuseră zece ani. În familie creșteau un fiu și o fiică. Fratele Elenei, după studii, hotărâse să rămână în oraș, departe de casa părintească. Sora mai mică se măritase. Nu aveau locuință și începuseră să închirieze. Apartamentul îl plăteau mama și tatăl Mădălinei.
Să stea la noi, spuse Gheorghe soției.
N-am nimic împotrivă, dar trebuie să vorbim.
Despre ce?
De ce ai schimbat slujba?
Am vorbit deja despre asta. Copiii sunt mari, se descurcă singuri. Mi-e greu cu două joburi, mai ales după ce m-am îmbolnăvit. Cheltuielile sunt mai mici acum.
Mădălinei îi trebuie apartament.
Are bărbat.
Nu uita că trăiești în apartamentul meu și toată viața aici ai trăit.
Iar începi. O să mă mustri cu asta până la adânci bătrâneți.
Alege! Trebuie să muncești pentru apartamentul fiicei!
Ce să aleg? Să muncesc pentru apartament sau ce?
Sau pleacă.
Nu pot să mai lucrez așa, știi bine.
Atunci cer divorț. Pleacă. Ai o casă.
Casa? Ai văzut-o? În ce hal a ajuns după atâția ani.
Nu mă interesează. N-ai vrut s-o vinzi.
Gheorghe Dumitrescu a strâns în tăcere cele mai necesare lucruri.
Ia-ți tot, altfel arunc ce rămâne.
Am trăit aproape toată viața împreună, ți-e un an până la pensie. Am șaizeci și trei de ani.
Trebuia să-ți găsești una mai tânără, am greșit când m-am măritat cu tine. Nu aveam de ales, cine mă lua cu doi copii? Eram o povară.
Vorbești despre copii? Plec. Îți iau restul lucrurilor în săptămâna asta. Mai așteaptă…
… Mamă, unde e tata?
Știi bine că nu e tatăl tău.
Și ce schimbă asta? El e tatăl meu, nu am altul.
Ne-am despărțit. Aici se mută Mădălina cu soțul.
Ce? Și unde e tata?
În satul lui.
Și Mădălina a acceptat să-l trimită pe tata, bolnav, acolo? Și tu, cum ai putut?
De ce te agiți așa?
Nu e omenește ce faci. Și Ciprian știe?
De ce să știe, e departe. Și voi de ce ați venit?
Am vrut doar să trecem pe la voi, plecăm mâine în concediu. Apoi mergem la Ciprian, e pe aproape.
Și de la mine ce vreți? Am nevoie de bani pentru renovare, sora ta se mută curând cu soțul, e însărcinată. Deci nu primesc nimic. Ați adus copiii? N-am timp să stau cu ei.
Nu avem nevoie de nimic. Avem bani, copiii merg cu noi. Nu de asta am venit. Dar când plănuiai să ne spui de divorț?
De ce vă trebuie vouă? El e doar tatăl Mădălinei.
Când ne iubea și ne creștea, era tatăl nostru, iar acum e străin? Nu e corect, mamă…
Nu ție să mă judeci! M-am străduit pentru voi!
Andrei intră din nou în apartament. Plecase când Elena începuse discuția cu mama ei, când înțelesese că tatăl nu mai era acolo și nici nu va mai fi. Abia reușise să-l sune. Gheorghe nu-și lua telefonul cu el, îl lăsa acasă. Dar norocul i-a zâmbita răspuns.
Bineînțeles, nu mie. El s-a străduit pentru noi. Timpul va arăta.
Elena, hai, o trase Andrei de mână. Am aflat tot. Copiiiîn mașină. Mergem la tata.
Ai aflat? Hai.
Am aflat. Abia l-am făcut să vorbească. Nu voia să spună.
Ești grozav. Eu n-am știut niciodată adresa. Nu ni s-a spus, n-am fost niciodată acolo.
…Gheorghe i-a întâmpinat lângă vechea casă.
Bunicu, ai o babă răutăcioasă care trăiește cu tine? l-au întrebat nepoții veseli.
Nu. A rămas în oraș.
Elena și Andrei au râs. Gluma a prins, deși dispoziția tatălui era foarte proastă. Se bucurase de vizita lor, încercase să nu arate, dar se vedea tot.
De ce m-ați căutat?
Cum poți trăi aici?! Am venit să vedem și să rezolvăm totul. De ce n-ai spus imediat?
De ce să vă deranjez? Soția ta mi-a spus tot ce voia și am înțeles.
Și eu am înțels-o. Cum să trăiești aici? E vară, dar iarna? Ai ad
