Rapoartele recente ale agențiilor de informații din SUA indică că liderul rus Vladimir Putin urmărește controlul asupra întregii Ucraine, precum și asupra unor teritorii din Europa care au aparținut fostei Uniuni Sovietice, inclusiv Republica Moldova. Ultimul dintre aceste rapoarte datează de la sfârșitul lunii septembrie.
Un reprezentant al Casei Albe a subliniat că „echipa președintelui Trump a făcut progrese extraordinare în ceea ce privește încheierea războiului”. De asemenea, Trump a declarat că un acord de pace este „mai aproape ca niciodată”. Însă, fără a comenta noile informații.
Divergențe între evaluările serviciilor de informații și declarațiile administrației Trump
Secretarul de stat american Marco Rubio a afirmat că SUA au realizat „progrese” în negocierile privind Ucraina. Însă, a avertizat că mai sunt multe de făcut. Anterior, Politico a relatat că trimisul Kremlinului, Krill Dmitriev, se va întâlni la Miami, în perioada 20 – 21 decembrie, cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff pentru discuții legate de „planul de pace” propus de SUA.
În paralel, Rustem Umierov, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, a anunțat că el și șeful Statului Major General, Andrii Hnatov, vor începe o nouă rundă de consultări cu partea americană pe 19 decembrie.
Aceste evaulări, precizate anterior, contrazic declarațiile președintelui american Donald Trump și ale echipei sale de negociatori, conform cărora Putin ar căuta să încheie conflictul din Ucraina. De asemenea, demontează afirmațiile liderului rus, potrivit cărora nu reprezintă o amenințare pentru Europa.
Liderii europeni și agențiile de informații SUA avertizează că Putin ar vrea mai mult decât Ucraina
Rusia
Liderii europeni și SUA avertizează că Putin ar vrea mai mult decât Ucraina. FOTO: Shutterstock
Concluziile agențiilor de informații americane au rămas constante de la începutul invaziei la scară largă în 2022. De asemenea, se aliniază cu opiniile liderilor europeni. Aceștia consideră că Rusia urmărește să preia controlul asupra Ucrainei. Totodată, potrivit acestora, și asupra teritoriilor fostelor republici sovietice, inclusiv a celor membre NATO.
„Informațiile au fost întotdeauna că Putin vrea mai mult” a declarat Mike Quigley, membru democrat al Comisiei de Informații a Camerei Reprezentanților, într-un interviu pentru Reuters. „Europenii sunt convinși de asta. Polonezii sunt absolut convinși. Balticii cred că sunt primii.”, a adăugat Quigley.


