După ce și-a așezat ultimele haine în șifonier, Săndel s-a oprit câteva clipe și a privit în gol. Își dădea seama cât de ușor poate un gând, o bănuială și-o vorbă aruncată la nervi să-ți dărâme liniștea din casă. Tania îl privea cu brațele încrucișate, dar chipul ei nu mai arăta supărare, ci o curioasă îngăduință.
— Hai, lasă fața aia de copil prins cu mâța-n sac, i-a spus ea blând.
— Știu că te-ai speriat… dar data viitoare respiră întâi și după aia faci filme cu trădări.
Săndel a dat din cap rușinat.
— N-am vrut să te rănesc… doar că m-a lovit din plin când mi-a zis Vali.
— Păi normal că te-a lovit, că și eu aș fi reacționat la fel, i-a răspuns ea, apropiindu-se. Dar măcar verificam dacă ai plecat cu tot cu capul la serviciu.
Ea a zâmbit, iar el a întins mâna și i-a prins degetele.
— Bine, hai să închidem subiectul… până mâine dimineață. Atunci aflăm cine a fost în casă.
Seara a trecut liniștit, dar niciunul nu dormea cu adevărat. Săndel se întorcea de pe o parte pe alta, convins că o să audă din nou vreun sunet străin. Tania îi simțea neliniștea și la un moment dat i-a pus palma pe braț.
— Nu te mai frământa, dragule. Mâine aflăm.
Dimineața au coborât împreună la parter. Femeia de la portar, o doamnă trecută de 60 de ani, cu o privire blândă, era în tura de dimineață.
— Doamnă Marioara, ați fost dumneavoastră ieri la noi în apartament? — a întrebat Tania politicos.
Portărița s-a uitat mirată.
— Eu? Nu, m-a rugat colega mea, Florina, că ea era de serviciu sâmbătă dimineață. Eu n-am intrat.
— Și Florina unde e? — a întrebat Săndel, simțind cum iar îi urcă tensiunea.
— Azi e liberă… dar o pot suna.
Doamna Marioara a format numărul. După câteva secunde, Florina a răspuns. Din voce se simțea că tocmai s-a trezit.
— Da, da, am intrat, am dat de mâncare pisicii… Ceva nu e în regulă?
Săndel și Tania au făcut un pas mai aproape de telefon.
— Auziți… — a întrebat Săndel, — a fost cineva cu dumneavoastră în casă?
— Cum să fie cineva? — a răspuns Florina, ușor ofensată. — Doar eu. Și pisica… care mi-a dărâmat jumătate din farfurii. Miorlăia și sărea peste tot. De-abia am reușit s-o țin în brațe.
Toți trei au tăcut o clipă.
Tania și-a dus mâna la gură.
— Aaa… Săndel… cred că asta ai auzit tu.
— Ce să aud? — a întrebat el, nedumerit.
— Pe pisică! — a izbucnit Tania râzând. — A zis Florina că țipa, sărea, răstoarna lucruri… Iar Vali, care stă perete în perete, normal că a auzit. I s-o fi părut altceva!
Doamna Marioara a început să râdă și ea.
— Păi dacă pisica voastră e gălăgioasă și agitată, nu mă mir că vecinii cred că aveți acrobați în casă.
Săndel s-a înroșit până la urechi.
— Deci… pisica. Nu… Tania.
— Mă bucur că în sfârșit ai înțeles diferența, dragule, a spus ea și i-a aruncat o privire șugubeață.
Ieșind din bloc, Tania i-a dat un ghiont tandru.
— Acum că s-a lămurit treaba, weekendul ăla de shopping rămâne valabil, da?
Săndel a oftat, dar în cele din urmă a zâmbit.
— Da, rămâne. Rochie, sandale… și orice mai vrei tu. Doar să nu mă mai faci să cred că am fantome în casă.
— Stai liniștit, i-a răspuns ea râzând.
— Doar o pisică ai. Și o soție care te iubește… chiar și când faci prostii.
El i-a cuprins umerii.
— Și eu te iubesc, Tania… chiar și când mă pui la călcat rochii.
— Să nu uiți să-mi cumperi și una nouă! — i-a spus ea, ridicând sprânceana.
— Cum să uit? Așa ceva nu se uită… mai ales după o „noapte furtunoasă” cu pisica.
Au râs amândoi.
Și, odată cu râsul, tensiunea dispăruse complet.
Rămăsese doar liniștea aceea caldă a unei familii care tocmai trecuse un test important — și îl trecuse cu bine.
O lecție simplă, dar prețioasă:
Câteodată, înainte să suspectezi pe cineva drag, întreabă, ascultă, respiră.
Adevărul e, de obicei, mult mai simplu decât filmul pe care ți-l faci singur în cap.
