Victor nu răspundea. Ținea foaia în mână, dar de parcă nu mai vedea nimic. Ochelarii îi alunecaseră pe vârful nasului, iar gura i se mișca fără sunet.
Nadia a întins mâna.
— Dă-mi hârtia.
El nu s-a opus. I-a scăpat foaia din degete, ca și cum ar fi ars.
Nadia a citit. O dată. A doua oară. A treia oară.
Apoi a ridicat privirea spre masă.
— Copiii sunt ai tăi, Victor. Sută la sută. Amândoi.
Un murmur a trecut prin sufragerie. Unii au oftat ușurați, alții s-au foit pe scaune.
— Atunci… — a bâiguit soacra, — ce-a pățit el așa?
Nadia a coborât privirea pe ultima pagină.
— A mai fost un test. Comparativ.
— Ce test?! — a țipat Zinaida Petrescu.
— Testul dintre Victor și dumneavoastră.
În cameră s-a făcut liniște deplină.
— Și? — a întrebat cineva încet.
Nadia a inspirat adânc.
— Nu există nicio legătură biologică între Victor și dumneavoastră. Zero la sută.
Soacra a scos un sunet ciudat, ca un grohăit. S-a ridicat brusc, scaunul a căzut.
— Minți! — a urlat ea. — E fals! Ea a aranjat totul!
— Nu, mamă… — a șoptit Victor. — Aici scrie clar.
Fața lui se schimbase complet. Nu mai era furie. Doar gol.
— Tatăl meu… — a înghițit în sec. — Nu era tatăl meu.
Zinaida s-a prăbușit pe canapea.
— Am fost tânără… — a murmurat. — Ce știi tu…
— Știu destul, — a spus Victor. — Destul cât să înțeleg că m-ai mințit o viață.
Nadia a pus foile pe masă.
— Și pentru că ați vrut adevărul, îl aveți. Eu n-am nimic de ascuns.
S-a întors spre copii.
— Slava. Lena. Luați-vă paltoanele.
— Unde plecăm, mamă? — a întrebat Lena, cu lacrimi în ochi.
— Acasă la mine. La liniște.
— Nu pleacă nimeni! — a încercat Victor, ridicându-se. — E și casa mea!
— A fost, — a spus Nadia calm. — Dar tu ai ales să o distrugi în seara asta.
S-a întors spre invitați.
— Mulțumesc că ați venit. Masa e pusă. Eu plec.
Slava s-a ridicat primul. Apoi Lena. Fără un cuvânt.
Victor a rămas în mijlocul sufrageriei, cu paharul pe jumătate plin și cu adevărul gol în față.
Două zile mai târziu, Nadia a depus cererea de divorț.
Apartamentul a rămas ei și copiilor. Actele erau clare. Creditul fusese plătit în mare parte din salariul ei.
Victor s-a mutat la maică-sa. Într-o garsonieră mică, unde tăcerea era mai grea decât orice ceartă.
Copiii n-au mai vorbit cu el luni de zile.
Iar Nadia, pentru prima dată după mult timp, dormea liniștită.
Nu pentru că s-a răzbunat.
Ci pentru că adevărul, oricât de dureros, a pus lucrurile la locul lor.
