Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești a anunțat trecerea în neființă a Wilhelminei Câta, una dintre vocile calde ale scenei piteștene și o prezență discretă, dar puternică, în filmul românesc. Potrivit instituției, artista ar fi împlinit 74 de ani pe 16 martie, însă destinul a oprit mai devreme drumul unei cariere așezate cu răbdare și devotament în slujba publicului.
Dispariția sa lasă în urmă roluri cultivate cu finețe și o comunitate artistică în doliu, care s-a grăbit să transmită mesaje de omagiu. Colectivul teatrului a subliniat ceea ce spectatorii observaseră de-a lungul anilor: un talent autentic, dublat de o prezență scenică luminoasă.
Anunțul instituției și mesajele de adio
„Cu profundă tristețe ne luăm rămas bun de la Wilhelmina Câta, o actriță a sufletului, care a bucurat scena Teatrului “Alexandru Davila” din Pitești și publicul cu prezența ei caldă și talentul autentic și a oferit decenii întregi de pasiune teatrului și filmului românesc. Rolurile ei au vorbit despre oameni, despre viață, despre emoții pe care le-a împărtășit cu noi toți.(…)”
„Ar fi urmat să împlinească 74 de ani pe 16 martie, dar a plecat să-și întâlnească-n stele colegii din generația de aur a scenei piteștene.”
„Wilhelmina rămâne în amintirea noastră prin personajele ei memorabile, prin zâmbetul cald și prin generozitatea cu care a dăruit arta publicului ei. Odihnească-se în pace!”
Pe rețelele sociale au apărut și ecouri emoționante din partea celor care i-au fost aproape pe scenă sau în culise. Rememorările vorbesc despre o colegă atentă, o prezență rafinată și o prietenă discretă, mereu disponibilă să susțină generațiile mai tinere.
„Wilhelmina Cata, a fost actriță la Teatrul Alexandru Davila… O doamnă frumoasă, talentată, rafinată… Să fii fericită în veșnicie, Willi dragă!”
În repertoriul de la „Alexandru Davila”, Wilhelmina Câta a construit personaje puternice, cu detaliu bine cântărit, mizând pe expresivitate, pe tăceri grăitoare și pe acea căldură de scenă pe care spectatorii o simt fără a o putea explica în cuvinte. Fiecare apariție devenea un reper al serii, indiferent de mărimea rolului.
Carieră pe scenă și pe ecran
Dincolo de teatru, artista a avut și o activitate susținută în cinematografie, apărând în producții care au marcat perioade diferite ale filmului românesc. Publicul o poate regăsi în „Pintea” (1976), „Aurel Vlaicu” (1977), „Trandafirul galben” (1982), „Secretul lui Nemesis” (1987), „Hotel de lux” (1992) și „Dark Angel: The Ascent” (1994). Selectarea acestor roluri conturează o actriță versatilă, capabilă să treacă firesc de la registre dramatice la nuanțe lirice sau introspective.
Între scenă și platou, Wilhelmina Câta a cultivat aceeași disciplină a detaliului și aceeași grijă pentru adevăr artistic. Colegii povestesc despre repetiții transformate în ateliere vii, unde energia calmă a actriței dădea tonul lucrului împreună. Pentru public, întâlnirea cu ea se traducea în emoția aceea rară care continuă să te însoțească mult după căderea cortinei.
În aceste zile, mesajele de recunoștință se adună din partea comunității teatrale și a spectatorilor care au cunoscut-o prin rolurile sale. Amintirea Wilhelminei Câta rămâne legată de seri de teatru pline, de filmări în care emoția primează și de un fel de a fi pe scenă pe care mulți îl vor purta mai departe.
