Un asteroid ar putea lovi Luna! Când ar avea loc impactul și ce efecte dezastruoase sunt prevăzute

Un grup de cercetători de la NASA au descoperit și au analizat un asteroid care ar putea lovi Luna în 2032. Acum, oamenii de știință își pun problema dacă acesta ar trebui deviat sau distrus

Asteroidul este cunoscut sub numele de 2024 YR4 și, potrivit cercetătorilor, citați de NBC News, ar putea produce resturi „de până la 1.000 de ori peste nivelurile normale în doar câteva zile, amenințând astronauții și navele spațiale” aflate pe orbita joasă a Pământului.

Pentru a preveni acest scenariu, cercetătorii propun două soluții, anume „dezintegrare robustă”, mai exact folosirea unei încărcături nucleare menită să distrugă asteroidul sau un impuls suficient de fin pentru a-i modifica traiectoria.

Ambele abordări au însă incertitudini majore. Multe date cheie despre 2024 YR4, în special masa sa, rămân necunoscute, iar fără aceste informaţii, o explozie riscă să transforme o rocă într-un nor de mii de fragmente, situaţie poate chiar mai periculoasă decât impactul său pe Lună.

„Dacă explozia nu este suficientă, pur şi simplu vei crea totuși un câmp de resturi”, avertizează Julie Brisset, director interimar al Florida Space Institute.

Concluzia oamenilor de știință este aceea de a se face investiţii în observaţii şi misiuni de proximitate, asta pentru a înţelege mai bine asteroidul 2024 YR4.

Până atunci, soluţiile radicale rămân în discuţie şi sub semnul întrebării, iar comunitatea ştiinţifică cere prudenţă înainte de a trece la fapte.

Dacă ți-a plăcut, distribuie postarea:

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *