Alexandru Marin era unul dintre cei mai cunoscuți afaceriști de la malul mării.
Este doliu în Constanța! Alexandru Marin, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din oraș, s-a stins din viață la vârsta de 52 de ani.
Din păcate, acesta a suferit un accident vascular cerebral (AVC).
Alexandru Marin era patronul unei cunoscute cafenele din oraș, situată pe Bulevardul Tomis,. Acesta a murit la 52 de ani, în urma unui AVC.
Anunțul trist a fost făcut chiar de reprezentanții organizației patronale din care făcea parte, prin intermediul rețelelor de socializare.
Vestea trecerii în neființă a afaceristului a căzut ca un șoc pentru toată lumea.
Toți au numai cuvinte de laudă la adresa lui și spun că era un om generos, entuziast, dar și un profesionist în domeniu. În aceste momente dureroase, colegii transmit familiei îndoliate condoleanțe.
Cuvintele sunt prea sărace, gândurile noastre sunt triste. Vestea plecării colegului nostru a căzut din senin, în această zi, deși a fost întâia zi cu soare, după atâtea săptămâni încrâncenate.


