O persoană s-a aruncat în fața metroului, joi după-amiază, la stația Unirii din București. La fața locului s-au deplasat polițiști și echipaje de prim ajutor,
care au intervenit pentru extragerea persoanei în cauză, un tânăr în vârstă de 22 de ani, scrie Club Feroviar.
După deconectarea rețelei de electricitate, salvatorii au reușit să extragă victima de sub garnitură, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Circulația metroului a fost oprită temporar pe magistrala afectată de acest incident grav.
”Am intervenit pentru extragerea unei persoane de sub o garnitura de metrou, în stația Unirii din București.
Dupa deconectarea rețelei de electricitate, echipajele de la fața locului au extras victima prinsă sub garnitură, aceasta fiind decedată.
Pentru gestionarea situației de urgență am intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori și 1 echipaj SMURD”, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov.


