Rebeca și Melisa au fost căutate neîntrerupt de polițiști, jandarmi, membri ai familiei și voluntari. După ore întregi de incertitudine, povestea s-a încheiat cu un final fericit, însă detaliile momentelor în care au dispărut rămân încă învăluite în întrebări.
Cum s-a desfășurat căutarea
Mobilizarea a fost una amplă și rapidă: echipele au pornit pe mai multe trasee, iar localnicii s-au alăturat pe cont propriu. Căutările au durat aproximativ 24 de ore, timp în care zona a fost cercetată pas cu pas. Fetele au fost găsite de un pădurar la circa patru kilometri de casă, la marginea unei păduri, murdare și speriate, potrivit celor prezenți la recuperare.
La fața locului au intervenit rapid echipajele medicale, iar autoritățile au început să reconstituie traseul pe care minorele l-ar fi parcurs. Anchetatorii au luat în calcul atât ipoteza rătăcirii, cât și scenariile indicate de familie, în special de mama uneia dintre fete, care a făcut o afirmație ce a generat controverse.
„Le-a legat la ochi”
Declarația mamei ridică semne de întrebare despre modul în care copilele au ajuns în pădure și despre persoanele cu care ar fi intrat în contact. Deocamdată, această versiune este evaluată în paralel cu celelalte informații strânse de echipele de intervenție și personalul medical.
Ce spun mama, medicii și psihologul
După recuperare, fetele au fost evaluate clinic. Potrivit specialiștilor, semnele inițiale indicau o stare fizică afectată de condițiile din teren. Medicul a descris situația imediată a minorelor astfel:
„Medic: Erau extrem de murdare, ude, cu hipotermie și deshidratate. Au fost preluate de serviciul nostru de Pediatrie și au fost îngrijite pe secție.”
Pe componenta emoțională, evaluarea psihologică a conturat un tablou de tulburare reactivă la stres, marcat de șoc psihologic și anxietate intensă. În cuvintele specialistului:
„Psiholog: S-a constatat prezența unei stări accentuate de șoc psihologic, anxietate marcantă, distres emoțional, precum și manisfestări de insecuritate, teamă intensă și dificultăți de reglare emoțională.”
Aceste constatări medicale sunt coerente cu orele petrecute în mediu ostil, fără acces la hrană și adăpost, dar și cu frica resimțită în tot acest interval. În paralel, anchetatorii confruntă elementele clinice cu indiciile de pe teren și cu versiunile prezentate de familie, pentru a înțelege când, cum și în ce condiții au părăsit fetele zona locuinței.
Relatarea mamei — marcată de afirmația „le-a legat la ochi” — este tratată cu prudență, fiind analizată în raport cu traseul, intervalul de timp și starea în care au fost găsite minorele. În această etapă, orice detaliu verificabil poate face diferența între simple presupuneri și fapte dovedite.
Mobilizarea comunității a contat decisiv: prezența pădurarului în aria de căutare, coordonarea cu serviciile de urgență și implicarea localnicilor au redus timpul de reacție și au facilitat preluarea rapidă a fetelor de către personalul medical. De aici încolo, explicațiile despre drumul parcurs, motivele absenței și posibila interacțiune cu alte persoane vor rezulta din coroborarea declarațiilor cu datele strânse din teren.
În timp ce fetele se recuperează sub supraveghere, echipele încearcă să pună cap la cap episoadele-cheie ale dispariției. Întrebarea care planează, încă, asupra întregii povești rămâne cea formulată chiar de mamă — „Le-a legat la ochi” — și modul în care acest detaliu se va potrivi sau nu cu restul informațiilor verificate.
