Mărturii noi și tulburătoare ies la iveală despre ceea ce s-ar fi petrecut la Școala „Sfântul Nicolae” din București, o unitate de învățământ special în care, potrivit părinților, copiii lor ar fi îndurat abuzuri, umilințe și lovituri. Relatările vorbesc despre un climat ostil, întreținut de cadre din școală, în care jignirile și agresiunile ar fi fost tolerate prea mult timp, fără o intervenție eficientă a autorităților, deși semnalele nu au lipsit.
Mai mulți părinți descriu episoade repetate de violență care ar fi avut loc în sălile de clasă și pe holuri. Printre cei acuzați se numără educatoare și îngrijitoare despre care apropiații copiilor spun că ar fi recurs la forță și limbaj degradant. În mărturii se vorbește despre copii speriați, forțați să se conformeze prin pedepse nedemne, iar unii părinți spun că frica de spații înguste ori de anumite încăperi a fost amplificată de tratamentele primite în incinta școlii.
„Îl înjura, îl dădea cu capul de perete ca să stea la toaletă pentru că el avea frică de spații înguste. Țipa în continuu la el și tot îl lovea în cap. Ne spuneau că suntem niște zdrențe de oameni, că nu înțelegem ce se întâmplă, că cei mici se modifică de la boala lor”.
Relatarea de mai sus aparține unei mame care spune că fiul ei a devenit ținta unor izbucniri violente, sub pretextul „disciplinei”. Femeia acuză un comportament abuziv sistematic, construit din strigăte, amenințări și lovituri, care ar fi lăsat urme adânci asupra copilului. Astfel de descrieri se regăsesc și în alte povești ale familiilor, care vorbesc despre un mediu departe de ceea ce ar trebui să însemne sprijin, răbdare și grijă față de elevii cu nevoi speciale.
Relatări despre violențe la clasă și pe holuri
Părinții spun că, în locul unei culturi a protecției, copiii au întâlnit replici jignitoare și constrângeri fizice. Unii au descris cum minorii ar fi fost împinși sau bruscați pentru a se supune ordinelor, însoțite de cuvinte grele, menite să-i descurajeze atât pe cei mici, cât și pe aparținători. Mărturiile insistă că asemenea practici nu reprezintă derapaje izolate, ci episoade repetate într-un interval de timp îndelungat, ceea ce a sporit anxietatea familiilor.
Semnale ignorate și reacția părinților
Potrivit relatărilor, plângerile și semnalele trimise de-a lungul anilor nu ar fi condus la schimbări reale. Unii părinți susțin că situația ar trena de mai bine de două decenii, perioadă în care răspunsurile primite au fost puține și neconvingătoare. Ei cer ca vocea lor să fie auzită și ca faptele povestite de copii și consemnate de familii să fie privite cu maximă seriozitate, într-un cadru care să pună pe primul plan interesul superior al minorului.
Familiile vor respect, demnitate și sprijin real pentru copii, subliniind că fiecare zi petrecută într-un mediu ostil înseamnă traume suplimentare pentru elevi. Dincolo de indignarea firească, părinții vorbesc despre nevoia unui cadru educațional care să protejeze și să recupereze, în care personalul să fie format și evaluat riguros, iar comportamentele abuzive să nu aibă loc.
Aceste mărturii adunate în ultimul timp au reactivat discuția publică despre siguranța elevilor în școlile speciale, despre mecanismele de sesizare la îndemâna părinților și despre responsabilitatea instituțiilor de a verifica prompt semnalele. Relatările continuă să apară, iar familiile spun că nu vor renunța să povestească ceea ce au trăit copiii lor în spatele ușilor unei școli care ar fi trebuit să îi protejeze.
