2026

Criza apei din Prahova a împins tensiunile din coaliția de guvernare la un nou nivel. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, este chemată să ofere explicații în plenul Camerei Deputaților la începutul săptămânii viitoare, după problemele apărute în urma lucrărilor de la barajul Paltinu, când peste 100.000 de locuitori au rămas fără apă potabilă. Parlamentarii PSD au insistat pentru demisia ministrei și au făcut […]

Un nume care a ținut România lipită de ecrane zeci de ani a început, discret, să-și mute centrul de greutate. Nu printr-un anunț solemn, nu printr-o apariție „de rămas-bun”, ci printr-o schimbare de ritm: mai puține lumini, mai multă liniște, mai puțină grabă, mai multă rutină care nu se vede la televizor. În jurul lui

Mihai Dedu e genul de om pe care îl vezi zilnic la TV și ai impresia că îl „cunoști”. Dar, departe de luminile platoului, există o poveste care se ține încăpățânat departe de clișeele cuplurilor perfecte: o relație lungă, reală, cu momente bune, cu momente care scot scântei și cu un echilibru greu de falsificat. De 37 de ani împreună și 31

Florica m-a privit lung, de parcă încerca să decidă dacă merit sau nu să fiu certată pe loc. — Am venit să vă văd, normal, a spus ea. Să vă urez la mulți ani. Și să văd ce faceți. Că nu răspundeați la telefon. — Dormeam, am spus simplu. — La ora asta? a intervenit

Pașii Mariei au răsunat clar pe marmura rece, iar fiecare pas părea să strivească o bucată din siguranța lui Adrian. Oamenii se dădeau instinctiv la o parte. Nu pentru că cineva le-a cerut. Ci pentru că așa se întâmplă când intră cineva care știe exact cine este. Adrian simțea cum i se strânge stomacul.Transpirația îi

Am rămas în picioare, cu telefonul la ureche, simțind cum liniștea din mine se așază la loc.— Ce fel de oameni? — am întrebat. — Nu știu… niște domni cu hârtii. Spun că sunt executori. Și un tip cu costum… avocat. Am închis fără să mai spun nimic. Ana m-a privit atent.— A început. —

Dan nu a întrerupt-o. Nici măcar când simțea cum fiecare cuvânt îi strânge stomacul. — Le țineau închise, a continuat Mara. Unele plângeau tot timpul. Altele nu mai vorbeau deloc. Ana… doamna Ana… era diferită. Încerca să ne ajute. Îmi dădea mâncarea ei, mă învăța să nu mă uit în ochii lor. Mi-a spus că,

Dan a rămas nemișcat. Doar maxilarul i se încorda, semn că fiecare cuvânt se așeza undeva adânc. — Ana ne spunea mereu să nu plângem, a continuat Mara. Zicea că plânsul îi enervează. Că trebuie să păstrăm puterea pentru momentul potrivit. Ne împărțea mâncarea ei. Pe mine m-a învățat să număr pașii paznicilor. Dan a

Maria nu a pus întrebări inutile. A privit burta mare, ochii tulburi ai femeii și copilul speriat lipit de ea, și a înțeles totul dintr-o clipă. — Respiră cu mine, mamă. Sunt aici — i-a spus încet, cu o voce care aducea liniște. Ion a adus repede apă din mașină și o pătură groasă, ținută

Cei trei au pășit încet, de parcă fiecare pas ar fi fost o cerere în plus. Elvira a luat trei farfurii, nu una. Le-a umplut cu ciorbă caldă, a mai pus o felie de pâine lângă fiecare și le-a împins spre marginea tarabei. — Stați jos aici, pe lădiță, să nu mâncați în picioare ca