Copil salvat după 6 zile de sub dărâmături. Cum a fost posibil

Copil salvat după 6 zile de sub dărâmături. Cum a fost posibil

Un copil de trei ani a fost salvat în a şasea zi de la cutremurele din Venezuela care au făcut peste 1.900 de morţi, a anunţat Protecţia Civilă din Iordania într-un comunicat emis marţi.

Această salvare efectuată de o echipă de salvatori iordanieni – singura din cursul zilei până în acest moment – pare miraculoasă. Copilul a primit primele îngrijiri medicale şi a fost transportat imediat la spital, conform comunicatului citat de AFP, preluată de Agerpres.

Bilanţul victimelor făcute de dublul seism care s-a produs în Venezuela pe 24 iunie a urcat de la 1.719 de decese la 1.943 de decese, a anunţat marţi preşedintele Adunării Naţionale din această ţară, Jorge Rodriguez, citat de AFP.

„Până în această zi, au fost numărate 1.943 de persoane decedate”, a declarat Jorge Rodriguez, care a dezvăluit, de asemenea, că bilanţul persoanelor rănite aproape s-a dublat, ajungând la 10.500. Totodată, au fost înregistraţi peste 15.000 de sinistraţi.

Există însă şi veşti bune. Un număr de 6.461 de persoane au fost salvate după cele două seisme, a precizat Jorge Rodriguez, care a anunţat că un copil în vârstă de doi ani a fost salvat marţi de sub dărâmături.

„În total, 6.461 de persoane au fost salvate începând chiar din ziua urgenţei provocate de cele două seisme”, a anunţat el marţi, menţionând totodată că aproximativ 30.000 de persoane se aflau în regiunea La Guaira, zona cel mai grav afectată, în momentul producerii dublului cutremur de pământ.

„Dacă adăugăm şi cele 13.400 – 13.400 de persoane care au putut să se salveze prin mijloace proprii sau care au fost ajutate, putem estima la 19.861 numărul persoanelor care şi-au salvat viaţa în La Guaira”, a adăugat oficialul venezuelean.

Editor : B.P.

source

Distribuie postarea:

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *