Cătălin Moraru avea 39 de ani, lucra ca arhitect la Cluj-Napoca și nu mai pusese piciorul în satul natal, Sălișteni, de lângă Sibiu, de șapte ani. De când plecase de acasă, la 32 de ani, după o ceartă cu tatăl său, Vasile, pe tema unei ferme pe care acesta voia s-o preia el, iar Cătălin […]
Horia Dobre avea 43 de ani și nu se gândise niciodată serios să meargă la reuniunea liceului „Nicolae Bălcescu” din Craiova. Se mutase la Cluj imediat după facultate, devenise inginer la o firmă de construcții și, cu excepția câtorva colegi de pe rețelele sociale, pierduse legătura cu aproape toată clasa. A schimbat decizia în ultima
Veronica Sandu avea 54 de ani și, de când ieșise la pensie de la contabilitate, timpul liber i se scursese încet-încet spre o singură ocupație: să știe tot ce se întâmplă în blocul ei din cartierul Astra, Brașov. Nu din răutate, spunea ea mereu, ci din grijă. „Cineva trebuie să aibă grijă de scara asta,
În satul Poiana Frasinului, ascuns între dealuri undeva la granița dintre Argeș și Vâlcea, viața curgea încet, așa cum curge într-un loc unde toată lumea se cunoaște și nimic nu rămâne multă vreme secret. Vasile Ionescu avea șaptezeci și doi de ani și trăia singur, de patru ani, de când soția lui, Maria, murise. Casa
Corina Petrache se mutase de trei luni în blocul din cartierul Mănăștur, din Cluj-Napoca, împreună cu fiica ei de patru ani, Ilinca. Apartamentul era mic, dar avea o priveliște frumoasă spre parc, iar Corina, angajată recent ca educatoare la o grădiniță din apropiere, spera să-și refacă viața acolo, după un divorț care o lăsase epuizată.
Emil Dumitrescu nu mai pusese piciorul în atelierul de tâmplărie al tatălui său de aproape cincisprezece ani. De când plecase din Fălticeni, la treizeci de ani, evitase orice discuție despre casa părintească, despre fratele lui mai mic, Bogdan, sau despre mirosul de rumeguș și lac de lemn care încă îi strângea inima când și-l amintea.
Emil Crăciun avea 71 de ani și trăia singur, de patru ani, într-o casă cu grădină din cartierul Schei, din Brașov, de când soția lui, Verginica, se stinsese după o boală lungă. Zilele lui aveau un ritm identic: cafeaua la ora șapte, ziarul citit pe verandă, o plimbare scurtă până la magazinul de la colț
Vasile Onofrei conducea de nouă ani depozitul unei firme de distribuție din zona industrială a Timișoarei. Cincizeci și doi de ani, fost muncitor el însuși, se mândrea că știe tot ce se întâmplă pe hala lui — cine întârzie, cine trage chiulul, cine are probleme acasă. Așa că, atunci când a observat că la stația
Florin Bărbulescu avea 58 de ani și o regulă de fier: blocul trebuie să fie liniștit după ora 22. Locuia de treizeci de ani în același apartament, la etajul doi, într-un cartier vechi din Craiova, cu alei umbrite de castani și vecini care se cunoșteau după prenume. De câteva luni, însă, liniștea lui fusese tulburată
Bogdan Iliescu, 34 de ani, lucra ca și curier și locuia în cartierul Cotroceni din București. Într-o dimineață ploioasă de aprilie, a găsit o cățelușă bej, slăbuță și speriată, adăpostită sub o stație de autobuz. Nu avea zgardă, dar părea obișnuită cu oamenii, așa că a luat-o la el, i-a pus numele „Toamna” și a