U Cluj a pierdut cu Dinamo Kiev la loviturile de departajare și părăsește Europa League

U Cluj a pierdut cu Dinamo Kiev la loviturile de departajare și părăsește Europa League

Echipa Universitatea Cluj a cedat joi seara, pe teren propriu, scor 2-4 la lovituri de departajare, în faţa echipei din Ucraina, Dinamo Kiev, în manşa secundă a primului tur preliminar din Europa League. Clujenii vor juca în Conference League.

Clujenii au început returul cu Dinamo Kiev fără Coubiş şi Mikanovic, ambii cu probleme medicale, şi ucrainienii au controlat prima repriză a meciului de pe Cluj Arena, scrie News.ro.

Ponomarenko a lovit bara transversală în minutul 32, iar replica gazdelor a venit de la acţiunea lui Chipciu, patru minute mai târziu, însă căpitanul clujenilor a fost blocat. Neofytos a mai respins odată, la şutul lui Ponomarenko, în minutul 41, şi a fost scor alb la pauză.

În partea secundă Chipciu a semnat prima ocazie importantă, cu şutul său din minutul 72, scos în corner de portarul Neshcheret.

Clujenii au presat în continuare şi Drammeh a trimis din careu, îndeajuns de slab pentru ca portarul oaspeţilor să prindă, în minutul 75.

Aici, însă, cele două echipe nu au avut nici o fază periculoasă, aşteptând practic loviturile de departajare.

Universitatea Cluj nu reuşeşte să treacă de blestemul penaltiurilor şi va juca în turul secund preliminar al Conference League, cu norvegienii de la Brann Bergen.

U CLUJ: Neofytos – Stanojev (Chukwu 112), I. Cristea, Codrea, Chipciu – Pedro Pinho (G. Simion 113), Drammeh (Chinteş 92) – M. Ştefănescu (Alibek Aliev 46), Bic, O. Mendy (A. Friday 77) – Macalou (Nistor 92).
Antrenor: Cristiano Bergodi

DINAMO KIEV: Neshcheret – Kedziora (Vivcharenko 76), Bilovar, Mykhavko, Dubinchak (Malysh 99) – Pikhalyonok (Buyalskiy 63), Brazhko, Shaparenko (Lonwijk 87) – Voloshyn (Ogundana 87), Ponomarenko, Redushko (Yarmolenko 76).
Antrenor: Igor Kostiuk

Cartonaşe galbene: Drammeh 4, Chipciu 45+2 Pedro Pinho 70 / Redushko 59, Mykhavko 86, Lonwijk 105+1

Arbitru: Iwan Arwel Griffith (Ţara Galilor)

Editor : Liviu Cojan

Distribuie postarea:

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *