Un bărbat de 83 de ani a murit carbonizat într-un incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Vânători, județul Galați, iar o femeie de 81 de ani a suferit un atac de panică, potrivit informațiilor transmise de ISU Galați și relatate de Wowbiz.
Pentru stingerea focului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere și o autocisternă din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență. La intervenție au participat și un echipaj SMURD, precum și unul al Serviciului de Ambulanță Județean Galați.
Salvatorii l-au găsit pe bărbat decedat, carbonizat. Femeia a primit îngrijiri medicale pentru atacul de panică, conform precizărilor ISU Galați.
Flăcările s-au extins de la locuință la două anexe gospodărești. Potrivit informațiilor comunicate ulterior de pompieri, suprafața afectată a fost estimată la aproximativ 150–200 de metri pătrați.
În urma primelor verificări, pompierii au indicat drept cauză probabilă a incendiului o lumânare lăsată aprinsă și nesupravegheată.


