Un ciclon puternic format în zona Mării Mediterane se apropie de Peninsula Balcanică și va afecta inclusiv România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță ploi abundente, vânt puternic și ninsori la munte, cele mai afectate urmând să fie sudul și sud-vestul țării, precum și regiunile montane.
Ploile sunt așteptate să înceapă la început de săptămână. Avertizările ANM sunt valabile până miercuri, 4 noiembrie, la ora 20:00. La altitudini de peste 1.700 de metri, precipitațiile vor trece din ploaie în ninsoare, iar vântul puternic va viscoli zăpada.
Potrivit meteorologilor, furtunile și precipitațiile abundente vor afecta mai multe zone din sud-estul Europei. Italia, Grecia și Bulgaria se numără printre țările în care sunt așteptate cele mai mari probleme.
Cele mai însemnate cantități de precipitații sunt estimate în sud-estul Italiei, în Grecia și în estul Bulgariei. Meteorologii prognozează acumulări de 60–80 de litri de apă pe metru pătrat, cu posibilitatea depășirii a 100 de litri pe metru pătrat în unele zone.
Episoadele repetate de ploaie ar putea provoca probleme în localitățile afectate. Acumularea apei într-un interval scurt poate favoriza apariția viiturilor și a inundațiilor în unele zone.
Pentru Italia și Grecia au fost emise avertizări de cod roșu și portocaliu. Bulgaria se află sub cod portocaliu de ploi abundente.


